Jucătoarele de la Rugby Club Venus RIFIL Piatra Neamţ (“Mâtzele Negre”) au încheiat victorioase turneele de la Mamaia şi Bucureşti, la care au participat la finalul lunii iunie şi începutul lunii iulie.

Prima competiţie a fost Oval 5 Beach Rugby România, derulată în perioada 24 iunie-1 iulie, pe plaja Cleopatra, din Mamaia. “Mâtzele Negre” şi-au dominat cele trei adversare (CS Parohial “Ștefan cel Mare şi Sfânt” Bucureşti, Liceul “Vintilă Brătianu” Drăgăneşti Vale şi CSM Suceava) şi au obţinut locul I. La competiţie a fost prezent şi Alin Petrache, preşedintele Federaţiei Române de Rugby.

“Pe Litoral, fetele au furnizat o surpriză plăcută. Au luptat aşa cum este şi deviza lor – «Pe aici nu se trece» -, au făcut nişte meciuri nemaipomenite. Am fost cea mai admirată echipă. Am dat clasă până şi la echipament. Adelina Stoian, căpitanul de echipă, a fost premiată şi la Mamaia şi la Bucureşti, pentru cea mai bună jucătoare. Am primit premiu şi pentru cea mai tânără jucătoare, Izabela Barna, în vârstă de 10 ani”, a declarat Eusebiu Popa, antrenorul formaţiei Venus RIFIL Piatra Neamţ.

Ulterior, pe 2 iulie, la Bucureşti, “Mâtzele Negre” au obţinut o nouă victorie, la Cupa “Sfântul Voievod Ștefan Cel Mare”.

“La Bucureşti, au intrat pe teren cu gândul că sunt câştigătoare dinainte, deoarece bătuseră aceeaşi echipă şi la mare. A fost ceva mai greu, dar au izbândit până la urmă în toate cele trei reprize: 3-1, 4-2 şi 3-1. Sunt mulţumit de fete, pentru că nu ne-am mai antrenat de dinainte de 1 mai. Pentru noi este o realizare. Pasiune, curaj, spirit de echipă, toate acestea duse la extrem”, a mai precizat antrenorul Eusebiu Popa.

RC Venus RIFIL Piatra Neamţ s-a bazat la cele două competiţii pe următoarele 8 sportive: Adelina Stoian, Francesca Gavrilescu, Izabela Barna, Diana Neagu, Laura Murariu, Diana Mândrilaș, Loredana Ciorhan și Alexandra Popa. “Aceasta este FAMILIA MÂTZELOR! Această echipă a fost ridicată de la zero! Mulțumim domnului profesor, pentru încrederea, susținerea și răbdarea pe care a avut-o cu noi… Și-a pus sănătatea în pioneze, pentru a creşte această echipă, din dragostea lui pentru acest sport!”, a scris Adelina Stoian, pe pagina proprie de Facebook.

“Mâtzele Negre” îşi propun, pentru perioada imediat următoare, participarea la turnee la Timişoara şi Orşova. Şi de această dată tot cu susţinerea sponsorilor: RIFIL Săvineşti, Temad Distribuţie, Dinamic 92 Distribution, TCE 3 Brazi, Conpastru Piatra Neamţ, Servas Neamţ Bicaz sau Cibibon. (M. CONSTANTINESCU; FOTO: Facebook)

ub
pietricica turism