0:00

Sportivele de la Rugby Club Venus Rifil Piatra Neamţ („Mâtzele Negre”) au avut o comportare meritorie la Memorialul „Cristi Breb” (minirugby şi old-boys). Competiţia s-a desfăşurat în perioada 11-12 august, în organizarea clubului „Războinicii Timişoreni”, pe stadionul CSS Bega.

„Mâtzele Negre”, comportament merituos la Memorialul „Cristi Breb” Timişoara, ZCH NEWS - sursa ta de informații„Am jucat cu echipe de copii, 12-14 ani. Mai puţin au contat rezultatele, chiar dacă am câştigat ambele meciuri. Ne-am confruntat cu două formaţii de băieţi, de la clubul Războinicii Timişoreni. Mulţumesc fetelor, care au jucat cu pasiune, disciplină, curaj, integritate și spirit de echipă, demostrând că sunt cu adevărat o familie. Pentru noi a reprezentat un real câştig, deoarece ne lipsesc meciurile, ne lipseşte competiţia. Sperăm ca în 2019, cu sprijinul partenerului nostru oficial, RIFIL, să putem participa la campionatul naţional de junioare mari”, a declarat profesorul Eusebiu Popa, antrenorul RC Venus RIFIL Piatra Neamţ.

„Mâtzele Negre”, comportament merituos la Memorialul „Cristi Breb” Timişoara, ZCH NEWS - sursa ta de informațiiEchipa din Piatra Neamţ a primit cadou o minge cu semnăturile componenţilor campioanei naţionale Saracens Timişoara. RC Venus RIFIL Piatra Neamţ s-a bazat pe următoarele sportive: Fabiola Bortă (căpitan), Adelina Stoian, Francesca Gavrilescu, Izabela Barna, Diana Neagu, Laura Murariu, Diana Mîndrilaş şi Loredana Ciorhan. Alte 4 jucătoare nu au putut participa din motive medicale sau personale, dar, alături de echipa pietreană, a evoluat şi Andrea Barabas, de la formaţia Lupii Transilvaniei Târgu Mureş.

„Mâtzele Negre”, comportament merituos la Memorialul „Cristi Breb” Timişoara, ZCH NEWS - sursa ta de informațiiDin păcate, începând de luna viitoare, Rugby Club Venus RIFIL Piatra Neamţ se va despărţi de căpitanul Fabiola Bortă, care va pleca, împreună cu familia, în Franţa. „La Timișoara a fost ultimul turneu alături de Mâtzele Negre pentru căpitanul Fabiola Bortă, care va pleca cu familia în Franţa. Zilele acestea îşi face actele. Sperăm ca, măcar în vacanţe, să fie alături de fostele sale colege! Rugby Club Venus RIFIL îi mulţumeşte Fabiolei Bortă, pentru cei trei ani petrecuți la echipă! Sperăm să continue acest minunat sport!”, a menţionat profesorul Eusebiu Popa.

Şi după această competiţie, Rugby Club Venus RIFIL Piatra Neamţ a adresat mulţumiri sponsorilor, fără de care nici una dintre deplasările echipei nu ar fi fost posibilă: RIFIL Săvineşti, Temad România Braşov, Dinamic 92 Distribution Piatra Neamţ şi Asociaţia „Culiţă Tărâţă”. (M. CONSTANTINESCU; FOTO: Rugby Club Venus RIFIL Piatra Neamţ)

Articolul precedentKlaus Iohannis despre șeful Jandarmeriei și al MAI (Comunicat)
Articolul următorPatronul pensiunii Braniște era beat când a provocat accidentul mortal
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.