0:00

Maşină în flăcări pe str. Mihai Viteazu, ZCH NEWS - sursa ta de informațiiPompierii romaşcani au intervenit, sâmbătă, 27 mai, la ora 19:40, pentru a stinge un incendiu izbucnit la un autoturism pe str. Mihai Viteazu din localitate. Evenimentul a fost anunţat prin apel la 112, potrivit Buletinului Informativ al ISU Neamţ.

„La locul indicat s-au deplasat 10 subofiţeri din cadrul Detaşamentului de Pompieri Roman cu două autospeciale de stins incendii şi o ambulanţă SMURD. Pompierii au stins în scurt timp incendiul, în urma căruia au ars aparate de bord, planşeul şi instalaţia electrică a autoturismului. Cauza probabilă a incendiului: scurtcircuit electric produs la un conductor defect”, se precizează în comunicatul ISU Neamţ.

Tot sâmbătă, 27 mai, dar la ora 13:11, pompierii din Piatra Neamţ au intervenit pentru stingerea unui incendiu la o locuinţă din comuna Taşca, eveniment anunţat tot prin 112.

„La locul indicat s-au deplasat 7 subofiţeri din cadrul Detaşamentului de Pompieri Piatra Neamţ cu două autospeciale de stins incendii, Serviciile Voluntare pentru Situaţii de Urgenţă ale oraşului Bicaz şi comunei Bicazu-Ardelean şi un Serviciu Privat pentru Situaţii de Urgenţă, fiecare autospeciala din dotare. Forţele au stins, în jurul orei 16:00, incendiul, în urma căruia au ars acoperişul casei, pe o suprafaţă de aproximativ 80 mp, mobilier şi bunuri din interior, patru uşi, ladă frigorifică şi instalaţii din interiorul construcţiei. Cauza probabilă a incendiului: aparate electrocasnice lăsate sub tensiune”, se specifică în Buletinul Informativ al ISU Neamţ. (M. CONSTANTINESCU)

Articolul precedentLIGA A II-A: Agitaţie la Buzău * SC Bacău, din nou „piază rea” pentru Rapid
Articolul următorLIGA A III-A: S-a încheiat campionatul! Petrotub a terminat pe 4!
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.