0:00

Consilierul local Cătălin Misăilă a obținut autorizația Primăriei Piatra Neamț pentru a organiza sâmbătă, 6 mai, între orele 18 și 20, un marș de susținere pentru doctorița Camelia Smicală, cea care se luptă de ani de zile cu autoritățile din țara sa adoptivă, Finlanda, pentru a-și recupera copiii.

Primăria Piatra Neamţ a autorizat marşul ”pentru susţinerea drepturilor şi libertăţilor unor cetăţeni din afara ţării”, la care organizatorul estimează că vor participa cam 100 de persoane. S-a aprobat traseul Turnul lui Ştefan cel Mare – Casa de Cultură – Muzeul de Istorie – Hotel Ceahlău – Teatrul Tineretului – Turnul lui Ştefan cel Mare.

Acţiunea ”este socială, caritabilă, fără culoare politică. Am cerut autorizaţii de la primărie, jandarmerie şi poliţie. Nu sunt probleme. Aşteptăm cât mai multe persoane”, a explicat Cătălin Misăilă.

Cazul doctoriței Smicală se află de multă vreme în atenția opiniei publice locale, iar în ultimii doi ani a căpătat rezonanțe naționale și chiar internaționale, fiind preluat cu titlu de interes și de ”problemă de rezolvat” de autoritățile de la București, pe cale instituțională, care, deocamdată, nu s-a bucurat de niciun succes.

Există și o petiție online, inițiată pe 28 aprilie anul acesta, semnată deja de peste 2.200 de români, din țară și din străinătate. ”Considerăm că cetățenii români – care aparțin unui stat membru al Uniunii Europene ca și Finlanda – nu trebuie tratați ca nişte «cetățeni europeni de mâna a doua», de aceea trebuie să cerem împreună autorităţilor finlandeze să respecte drepturile fundamentale ale românilor, în calitate de cetățeni europeni, precum și legăturile sacrosancte dintre părinți și copii”, se arată în petiția care cere dreptate pentru doctorița pietreancă şi copiii săi, precum și anularea unei hotărâri prin care Cameliei Smicală i-a fost interzis să profeseze ca medic. (Gianina Buftea)

Articolul precedentUn loc I și trei locuri II la „Made for Europe”
Articolul următorDNA: Primarul de Botoşani şi 4 funcţionari – trimişi în judecată
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.