0:00

Marea sfințire a Bisericii „Sf. Prooroc Ilie” din Ivaneș-Dămuc, ZCH NEWS - sursa ta de informațiiBiserica ce-l prăznuiește pe Sfântul Prooroc Ilie din Dămuc-Ivaneș a primit binecuvântarea prin sfințire chiar astăzi, 20 iulie, în zi de mare sărbătoare a cinstirii Sf. Prooroc Ilie. Cele 300 de familii care aparțin acestei parohii, împreună cu sute de oameni Dămuc și împrejurimi, au participat astăzi la slujba oficiată de Înaltpreasfințitul Teofan, împreună cu preotul parohiei Constantin Poloșan și, după datina locului, toți preoții din zonă, de la Huisurez până la Bicaz.

Marea sfințire a Bisericii „Sf. Prooroc Ilie” din Ivaneș-Dămuc, ZCH NEWS - sursa ta de informațiiParohia Ivaneș aparține de două comune, Dămuc și Bicaz Chei, iar preotul paroh Constantin Poloșan slujește aici de aproape 20 de ani. Biserica a fost construită pe la jumătatea sec. al XIX-lea și a suferit mari stricăciuni în timpul celor două Războaie Mondiale. Acum, după mai bine de două decenii de așteptare, este complet renovată și restaurată și a fost binecuvântată prin marea sfințire.

„Biserica a mai fost sfințită o dată, la 1972, dar de atunci a fost restaurată complet. A fost pictată, s-a schimbat mobilierul, la sfârșitul anului 2014 s-a instalat noua catapeteasmă, iar icoanele au fost pictate de o echipă de la Mitropolia Moldovei și Bucovinei. Pot să spun că doar zidurile din picioare au rămas aceleași, restul totul a fost schimbat. Acum, este o mare binecuvântare pentru parohie și pentru credincioși că s-a sfințit. Am invitat pe Înaltpreasfințitul Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, și am invitat toți preoții de la Huisurez până la Bicaz”, a declarat pr. Constantin Poloșan. (Oana IOSUB-TOMA)

Articolul precedentBursa locurilor de muncă AVATAR
Articolul următorFraudă la bacalaureat: eliminații s-au dus în instanță!
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.