Mănăstirea Dobru – un lăcaş de cult cu o istorie tragică

Astăzi, pe stil vechi, este Sfântul Ierarh Nicolae, prilej pentru măicuţele de la Mănăstirea Dobru din comuna Vânători-Neamţ să serbeze hramul bisericii. Alături de Mănăstirea Slătioara, judeţul Suceava, unde fiinţează şi Mitropolia creştin ortodocşilor pe stil vechi, Mănăstirea Dobru este cel mai vechi aşezământ monahal al acestei Biserici. Multă vreme a fost doar adăpost pentru călugării alungaţi din marile lavre nemţene şi sucevene  care nu au primit schimbarea calendarului din 1924. După o vreme, acest adăpost monahal a devenit schit, iar ulterior, după ce numărul vieţuitoarelor întru Domnul de aici a crescut, a devenit mănăstire. Istoria ei este pe cât de interesantă, pe atât de tragică.

Când au fost alungaţi din mănăstiri preoţii şi călugării care nu au acceptat schimbarea calendarului, câţiva dintre aceştia – Glicherie Tănase (fost stareţ al Schitului Procrov, ulterior mitropolit, în prezent canonizat), David Bilaşcu, fraţii Veniamin, Galaction şi Pamvu Hoisa (întemeietorul şi primul duhovnic al Schitului Dobru) – au ales calea pribegiei prin Munţii Neamţului, stând ascunşi în bordeie săpate în pământ. În anul 1926, fraţii Ioan şi Mihai Urzică din Vânători, care umblau cu oile prin munţii Sihlei, i-au descoperit. Deşi era interzis, au reuşit, după trei ani, să-i aducă în satul Ungureni, unde au sfinţit un paraclis într-o cameră din casa lui Ioan Urzică, apoi au făcut o biserică. A fost prima biserică pe stil vechi înălţată într-o comună din România. În acea vreme, schimonahia Isidora Stănoaie de la Agapia Veche, aflând că sunt preoţi şi credincioşi păstrători ai vechiului calendar în zonă, a părăsit mănăstirea şi, împreună cu câteva ucenice, vin la Vânători Neamţ şi au vieţuit câtva timp în nişte bordeie la locul numit „Chita Mare” de sub Muntele Halăuca. Părintele Pamvu s-a sfătuit cu maica Isidora Stănoaie şi au hotărât punere temeliei unui schit la Dobru, chiar la poalele pădurii. S-a ridicat un micuţ paraclis, două corpuri de chilii pentru maici şi o casă de oaspeţi. Schitul avea în acea vreme 24 de vieţuitoare. Vremelnica pace nu a durat decât vreo 7 ani, pentru că în 1936 Biserica din Vînători este dărâmată, iar părintele Pamvu dus la Piatra Neamţ şi arestat. Este închis la Mănăstirea Iezeru din judeţul Vâlcea şi, după un an şi patru luni de chinuri moare şi este aruncat într-o groapă comună. În septembrie, acelaşi an, la o sfinţire de biserică la Buhalniţa, sunt arestate şi nouă maici de la Dobru, în frunte cu Isidora (stareţa) şi Serafima Stănoaie (ulterior devenită stareţă a mănăstirii, până acum cîţiva ani). După ce au fost anchetate la Piatra Neamţ şi la Fălticeni, duse sub escortă la Bucureşti, sunt trimise în detenţie la Schitul Vărzăreşti de lângă Rîmnicul Sărat. Peste chiliile de la Dobru cresc mărăcini pentru că maicile nu au mai avut voie să se întoarcă aici, stareţa fiind trimisă forţat la Mănăstirea Agapia, unde şi moare după câtva timp. Timp de zece ani nu s-a mai putut construi nimic la Dobru. Treptat, ele se întorc la chiliile lor, se reconstruiesc începând cu 1946 câteva noi chilii, dar în 1959 vine o nouă prigoană (Decretul 410/1959), când sunt alungaţi din mănăstiri atât monahii pe stil nou, cât şi cei pe stil vechi. Schitul cunoaşte însă o mare importanţă în perioada următoare, toţi credincioşii pe stil vechi din satele nemţene, chiar din toată Moldova, venind aici la rugăciune. După anul 1973, obştea mănăstirii începe să crească, se reface biserica şi se construiesc noi chilii, o trapeză, o bucătorie mare, alte corpuri de clădiri. Stareţă era maica Serafima Stănoaie, iar preot duhovnic Ignatie Bârgăoanu. Însă şi în aceşti ani maicile de aici au fost prigonite de către autorităţile locale: nu li se punea viza de reşedinţă pe buletine, erau alungate în localităţile lor şi amendate, biserica fiind închisă în mai multe rânduri de către trupele de jandarmi trimise aici. Abia după anul 1980 viaţa de aici intră în normalitate, primarii comunei din acea vreme ajutând obştea mănăstirii să se dezvolte. În 1987 s-a mărit Sfântul Altar, iar la resfinţire a primit un al doilea hram, Sfântul Mare Mucenic şi Tămăduitor Pantelimon, primul hram fiind cel al Sfântului Ierarh Nicolae. Tot în cinstea marelui Tămăduitor Pantelimon s-a înălţat aici o nouă biserică, mare, frumoasă, încăpătoare, sfinţirea fiind săvârşită de ÎPS Vlasie, Mitropolitul Bisericii Ortodoxe de Stil Vechi din România şi având loc în ziua de 5 august 2001. În prezent, obştea Mănăstirii Dobru numără aproape 50 de măicuţe, stareţă fiind schimonahia Teoctista Creţu.