0:00

Spre finalul ședinței CL, de joi, 18 decembrie, primarul Daniel Harpa s-a declarat nemulțumit de colaborarea dintre conducerea Spitalului Târgu-Neamț și angajații instituției. A fost criticată și colaborarea ineficientă dintre conducerea spitalului și cetățeni sau consilieri locali. Edilul a transmis voalat managerului Florin Apostoae că, anul viitor, în eventualitatea în care aceste colaborări defectuoase vor continua, se gândește chiar la demiterea acestuia.

„Profit de ocazia prezenței managerului Apostoae la această ședință și vreau să-i spun că la instituția pe care o conduce sunt probleme de comunicare și de colaborare între consilierii locali și conducerea spitalului, între conducerea spitalului și colegii din spital, dar probleme de comunicare și colaborare și între conducerea spitalului și cetățeni. Este o problemă delicată și nu ascund faptul că, în proporție de 40%, sunt nemulțumit de această problemă. Nu vreau să-l critic pe domnul manager, mai ales că e tânăr, dar vreau să avem o discuție împreună cu cei doi consilieri locali ce fac parte din Consiliul de Administrație al spitalului și cu domnul manager, iar dacă va fi cazul, eu personal voi cere demisia managerului Apostoae. De fapt a conducerii spitalului”, a spus edilul.

Cu acelaşi prilej al reuniunii de joi, managerul Spitalului Târgu-Neamț, Florin Apostoae a ţinut să mulțumească legislativului târgnemțean și, în special, primarului Daniel Harpa pentru ajutorul financiar acordat în decursul timpului.

Managerul Spitalului Târgu-Neamț amenințat cu demiterea, ZCH NEWS - sursa ta de informații

„În numele spitalului nostru și al angajaților, aducem mulțumiri Consiliului Local și domnului primar Harpa, pentru modul cum s-au efectuat lucrările de renovare și reabilitare și vreau să vă aduc la cunoștință faptul că am reușit să cheltuim banii pe care Ministerul Sănătății ni i-a pus la dispoziție , ambele proiecte au fost duse la bun sfârșit, lucrările s-au finalizat și așteptăm doar ca banii să intre în conturile celor care au efectuat lucrările. Vă urez multă sănătate și La Mulți Ani”, a precizat managerul Florin Apostoae. (C.T. STURZU)

Articolul precedentMoș Crăciun a venit și la Consiliul Local Târgu-Neamț
Articolul următorUltimul cuplaj voleibalistic al anului