0:00

Cătălina-Elena Pălăncianu, managerul Spitalului Roman a dat în judecată Agenţia Naţională de Integritate, cerând anularea actului administrativ prin care Inspecţia de intergritate a declarat-o incompatibilă. Pe 7 octombrie 2014, ANI a constatat „existenţa stării de incompatibilitate, întrucât, simultan cu funcţia de manager de spital Pălăncianu Cătălina-Elena a deţinut/deţine şi funcţia de administrator la două societăţi comerciale”. Inspecţia de integritate a detaliat subiectul, precizând că Elena-Cătălina Pălăncianu se află în stare de incompatibilitate începând cu data de 28 august 2012, iar în perioada 13 februarie 2013- 6 iunie 2014 a deţinut simultan funcţia de manager de spital şi cea de administrator la o societate comercială.

Imediat după apariţia comunicatului ANI, Cătălina Pălăncianu a declarat că nu se consideră incompatibilă pentru că nu a încheiat contract între cabinetul ei privat şi Casa de Asigurări de Sănătate Neamţ. Conform declaraţiei de avere, dr. Cătălina Pălăncianu este acţionar la SC Axtel Network şi la Eco Promovare, şi asociat unic la SC Eco Trust SRL. În opinia inspectorilor de integritate, medicul a încălcat dispoziţiile art 180 din Legea 95/2006, care stipulează că „funcţia de manager persoană fizică este incompatibilă cu exercitarea oricărei activităţi sau oricărei alte funcţii de manager, inclusiv cele neremunerate”. Disputa va fi tranşată de magistraţii de la Curtea de Apel Bacău, instanţă la care a fost înregistrat dosarul, dar nu s-a stabilit încă primul termen de judecată. (C. MIRCEA)

Articolul precedentVlad Achim, pe drumul cel bun
Articolul următorRegizorul Silviu Purcărete la Teatrul Tineretului