Luni, 5 februarie, la cabinetul de Cardiologie din Ambulatoriul (Policlinica) Spitalului Județean de Urgență (SJU) Neamț așteptau câțiva pacienți să intre la medic. La ora 10:30 erau 5 oameni, dar când a aflat că la program nu este medicul ei curant, una dintre paciente s-a ridicat și a plecat. Nu înainte de a mai arunca o privire la programul care era afișat pe ușa cabinetului, programul vechi, de până la 1 februarie. După care femeia a mers spre rudele care o așteptau câțiva pași mai încolo, pe holul de la etajul I al policlinicii și i-a anunțat că nu mai stă, ci se va reprograma. După circa 15-20 de minute, un pacient a ieșit din cabinetul de Cardiologie cu documentele medicale în mână și a spus că este o doamnă doctor Chetreanu. Pe ușa cabinetului, însă, același program vechi, cu medicii din secție ce aveau prin rotație program zilnic, până la 1 februarie.

Cum conducerea SJU Neamț a emis în 31 ianuarie decizia ca de la data de 1 februarie dr. Lucia Chetreanu să aibă program doar în ambulatoriu pe tot parcursul lunii februarie 2018, firesc era ca noul program să fie afișat pe ușa cabinetului din policlinică măcar cu ziua de 1 februarie. Dar, pacienții care au trecut până luni, 5 februarie inclusiv, pe la Cardiologie, programați cu luni înainte, au trebuit să facă stânga-mprejur fiindcă nu şi-au găsit medicii lor curanți. Alte zile pierdute și cine știe câte luni de așteptare până vor ajunge să fie văzuți de un cardiolog.

Este greu de imaginat un circuit al documentelor oficiale în SJU Neamț, al celor cu antet, cu număr de înregistrare, cu ștampilă. Pentru că circuitul documentelor neoficiale, așa cum văd zilnic pacienții și aparținătorii, este unul simplu și eficient: foi A4 pe care se scrie fie cu pixul, fie la imprimantă, ce anunță că lenjeria murdară se duce la spălătorie cu mijloace proprii fiecărei secții sau că internările de zi nu se mai fac prin biroul de internări apar prompt, lipite pe pereți sau pe uși, spre înștiințarea rapidă a tuturor celor afectați, mai ales, de diversele schimbări organizatorice.

Site-ul SJU Neamţ luni, 5 februarie

Pentru a afla unde s-a împotmolit, de-această dată, documentul A4 cu noul program și medicul care asigură serviciile medicale în cabinetul Cardiologie din policlinică, am cerut lămuriri la Casa de Asigurări de Sănătate Neamț. “Astăzi, 5 februarie, am primit o adresă de la Spitalul Județean de Urgență cu noul program și cu medicul care asigură activitatea la cabinetul de cardiologie din ambulatoriu. Sunt date care vor fi înregistrate în SIUI pentru a putea ulterior să fie decontate serviciile medicale prestate. Noi nu mai dăm avize de câțiva ani, sunt aspecte organizatorice ale spitalului. Dar, programul trebuia afișat la cabinet din data de 1 februarie”, declară Gabriela Zamfir, directorul executiv Relații contractuale al CAS Neamț.

Consiliul de Etică

Situația la cabinetul de cardiologie din policlinică este valabilă această lună. Măsura a fost luată de conducerea spitalului motivat de ancheta în derulare pe care o face Consiliul de Etică a SJU Piatra-Neamț. Este a doua anchetă pe care SJU Piatra-Neamț o face pe cazul morții Geanina Sechel (tânăra care a murit a doua zi după ce a născut), după cea a Comisiei disciplinare. Dar, acum, membrii Consiliului de Etică au de analizat cazul doctoriței Lucia Chetreanu, care nu a onorat solicitarea de consult a colegului dr. Cosmin Rugină din seara de 30 noiembrie 2017 pentru pacienta care era în criză cardiacă. Pentru că a ieșit în spațiul public informația potrivit căreia doctorița Chetreanu făcea investigații ecocardiografice fără a avea competență, conducerea SJU Piatra-Neamț a decis să trateze cazul Geanina Sechel mult mai serios decât conferința de presă din 5 decembrie 2017 și a apelat la instrumentele legale, administrative, de care dispune pentru a lămuri lucrurile. Mai întâi, a fost Comisia disciplinară care a decis, în 20 decembrie 2017, un avertisment profesional pentru dr. Rugină și amendă de 10%din salariul pe o lună și interdicția de a mai face gărzi pentru dr. Chetreanu pe luna ianuarie 2018. Interdicția la gărzi a fost luată de conducerea spitalului și pentru luna februarie, întrucât dr. Chetreanu nu a prezentat, încă, dovada competenței în ecocardiografie. Una peste alta, Consiliul Etic încă nu s-a întrunit pentru a discuta acest caz. Iar, când o va face, acesta poate inclusiv să sesizeze organele abilitate ale statului dacă se constată încălcări ale codului de deontologie medicală, ale drepturilor pacienților, precum și ale normelor de conduită profesională, așa cum prevede art. 8 din Regulamentul de ordine interioară al SJU Neamț. Între timp, asupra posibilei încălcări a Constituției, în cazul Geanina Sechel, s-a sesizat din oficiu Avocatul Poporului. (C.I.)

pietricica turism

Lasă un răspuns