0:00

Liderul PNL, Crin Antonescu, a anunţat oficial vineri nominalizările în Guvern: Klaus Iohannis – vicepremier şi ministru de Interne, Teodor Atanasiu – ministru al Economiei, Eugen Nicolăescu – ministru de Finanţe, Cristian Buşoi – ministru al Sănătăţii. Antonescu a făcut acest anunţ, după şedinţa BPN al PNL, într-o conferinţă de presă susţinută alături de cei nominalizaţi. Validarea acestor propuneri s-a făcut prin vot, în şedinţa BPN al PNL. Liberalii vor avea în continuare şi o şedinţă a Delegaţiei Permanente.

“Precizez că toate aceste patru nume au fost comunicate de către mine primului ministru şi că aştept ca după întoarcerea domniei sale cât mai repede să reluăm activitatea guvernamentală după aceste numiri. Ce poziţie are primul-ministru va spune domnia sa, nu e cazul să spun eu. Cert este că i le-am comunicat şi că din punctul meu de vedere şi după ştiinţa mea nu avem niciun fel de problemă în legătură cu ele”, a declarat Antonescu.

Liderul PNL a refuzat că facă alte comentarii legate de acceptarea de către Victor Ponta a nominalizărilor PNL în Guvern. “Ce se întâmplă? Va fi oare numit Iohannis dacă mâine dimineaţă are loc o catastrofă mondială, va mai fi el numit? Deci, haideţi să discutăm ce există, ce intenţie, ce realităţi, ce poziţii avem”, a spus Antonescu, la întrebările jurnaliştilor. El a menţionat că Victor Ponta a luat act de propunerile făcute şi nu a ridicat obiecţii sau nu a fost un refuz care să genereze o criză în legătură cu vreuna dintre propuneri.

Aşteptăm să-şi pună energia şi experienţa în slujba continuării refomei Sănătăţii pornite şi concepute de Eugen Nicoleăscu şi convenite deja şi cu premierul, asumate politic, dar care trebuie pusă în operă din punct de vedere legislativ, guvernamental, administrativ”, a spus Antonescu despre Buşoi. El a arătat că Buşoi este “unul dintre cele mai bune produse ale PNL, fiind un om care a crescut de foarte tânăr în structurile PNL şi cu care partidul se mândreşte”. (Mediafax)

Articolul precedentDe la școală, direct pe stradă
Articolul următorPompierii din Bicaz au scăpat de „încetinitor”