La plecarea Părintelui Iustin plîng oamenii şi se veselesc îngerii.
La plecare Părintelui Iustin se aprind candele în biserici, dar mai ales se aprind candele în suflete. Cine l-a cunoscut, măcar o singură dată, are o lumină de sprijin în lumea asta şi în lumea de dincolo.
A făcut din rugăciune o potecă pe care mulţi oameni care rătăceau şi-au găsit sens vieţii.
A fost închis de oameni, în închisori vremelnice, pentru a putea vorbi de libertate ca răspuns al dragostei lui Dumnezeu.
De asta, răspunsul Părintelui Iustin la orice încercare a vremurilor, a clipei, a vieţuirii între semeni a fost unul singur: Dacă iubeşti pe Dumnezeu, cu dragoste netulburată de interese, orice piatră care te loveşte se preschimbă în floare, în duh.
S-a bucurat de fiecare încercare a istoriei, a vieţii ca de un semn al dragostei şi cercetării Duhului Sfînt.
Nu a trăit ca părinţii din pustie, departe de oameni, ci s-a îngropat în oameni pentru a face din pustia vremurilor şi a istoriei un loc suportabil.
A trăit între oameni iubindu-i pînă la capăt.
Viaţa Părintelui Iustin poate fi adunată sub cîteva adevăruri verificate continuu de la întemeierea Bisericii lui Iisus Hristos:
Cîtă luciditate, atîta sfinţenie;
Cîtă sfinţenie, atîta putere;
Cîtă putere, atîta credinţă;
Cîtă credinţă, atîta omenie.
Adrian ALUI GHEORGHE
Apus de soare la Ceahlau
Preot cojocariu Neculai, Borca
Parintele Iustin n-a existat!
A existat doar un rasarit de soare la Ceahlau
Intr-o vale dureros de frumoasa, cu milenari codri ce se tot leganau intr-o parere
Fara ploaie, fara vant…
Doar la vifornitele ce au trecut peste ei ca peste tara,
Doinau, din buciume a jale.
Dar nu s-au frant nici n-au plecat nicaieri,
Radacini bine infipte in trupul Tarii ii tintuiau bine locului
Ascultand Lumina lina la ceas de toaca ce canta in vecernii…
A mai existat Bistrita ce alerga mereu grabita
La intalnirea mai la vale cu dragostea ei nemarturisita, Batranul Ceahlau
Si o vatra luminoasa de munti manastiresti
Cu ierburi innourate, cu pajisti bogate, mereu inverzite
Tunse cu coasa cu indemanare de la Facerea lumii.
Dar mai ales a existat un barbat
Frumosul barbat al Cetatii, preot al lumii,
Ca o faptura de mirare ,rabdator in suferinte si geruri naprasnice
Dezmierdat in rugaciuni si cantece de prietenie cu Dumnezeu
Pe chipul lui citeai toata istoria rastignitei Romanii,
Un Fat-Frumos cu tinerete fara batranete si viata fara de moarte,
Care de la varsta pantalonasilor scurti,
Statea cu mioarele, cu muntii , cu vulturii ,
Sa asculte Miorita cum plange
Intr-o limba frumoasa ca o zi de Duminica;
Acolo colindau invesmantati in flori de mar si leru-i ler
Despre Decebal, Stefan cel Mare sau Carol I.
Si din buchia vechilor cazanii,
Cu ochii zambitoarei copilarii,
Citeau din Dosoftei, Eminescuu ori Sadoveanu
Plecat mai sus, la Crucea talienilor,
Privind spre Brancusi ingenunchiat la Masa tacerii.
Ba chiar le s-a intamplat minunea,
Sa-I gaseasca acasa, la ei acasa
Pe sfintii Ioan Gura de Aur, Vasile cel Mare, Ioan Hozevitul
Sau sa stea, la o stare de vorba, in isihie,
Cu parintele Staniloae pe Obcinele Stanisoarei,
Intr-o lume a cunoasterii, in gangurit de rugaciune cu Dumnezeu.
Apoi, chemat intspre rastignire, la jertfta marturisitoare
Isi asuma cu demnitate clipa-vesnicie
Si facea in suferinta istorie la Jilava, Pitesti, Gherla, Aiud
Aratand ca pe tricolor ,
Romanii si-au innemurit vulturul cruciat
Si nu, sub pamanturi vreo cartita;
In ocne redescopereau ca sarea ce da gust existentei
Nu se amesteca niciodata cu noroiul ,
Ca oricat pamant ai avea sub picioare
Tot Cerul e mare si inalt , prea inalt;
In celula primea pe Iisus in ospetie
Intrat prin usile grele de fier , incuiate,
Cu care voroveau , ca intre vechi prieteni
Cu Radu Gir, Voiculescu, Valeriu Gafencu
Despre suferinta, iertare, bunatate, agapis,
Moarte si Inviere,
Iar apoi cu praful oaselor albe, marticice
Invesniceau Neamul in Rapa robilor…
A mai existat si o Sfanta Manastire, loc de pomenire
Cu voievozi cu nume de piatra,
O manastire ca o bunica: tacuta, calda, rugatoare, primitoare,
Ce-si intinde zilnic masa, totdeauna bogata ,
Impodobita si imparateasca a Sfintei si Dumnezestii Liturghii a Domnului Hristos,
Dragostea tainica a Inteleptului
Dar de tot si toate stiuta.
A mai existat Duhovnicul ce sculpand suflete isi tinea invataceii de mana, in rugaciune,
si urcau impreuna inspre Inviere
– Hristos a Inviat, Constantine, Gheorghe, Marie, Ioana!
-Adevarat a inviat, parinte! Ii raspundea Neamul intreg invesmanatat in faclia de Paste.
Intr-un tarziu ,luad toate toate tainele si durerile omului
Incredintata doar lui , Sfantului,
A plecat discret dincolo de moarte ,
Intre ingeri si stele , in vesnicie cu Dumnezeu.
Si-au mai existat niste cantece si vise,
Si izvoare si ganduri si doruri,
Care tot colindau pe deasupra muntilor ca lungi si tainice amintiri.
Si pentru ca toate acestea trebuia sa poarte un nume
La apus de soare pe Ceahlau
I s-a spus, simplu:
Parintele!
„Mare este Dumnezeu”, a fost o pilda pe care mi-a spus-o o credincioasa, in tinerete…Eram la inceput de cale a VIETII…Am crezut atunci ca tot ce vrea Dumnezeu poate, ca asa am invatat de la mama si bunica…Cred in minuni, in Dumnezeu si nu ma laud ca multi cred mai cu ardoare si cu mai mult rod(folos) decat mine!
Acea credincioasa care mi-a spus pilda, m-a dus la m-rea Bistrita sa-l cunosc(vad) pe parintele Iustin…Atunci il cunoscusem deja pe parintele Paisie Olaru la Sihla …Mistica, m-a protejat intr-un fel…de comunism ca nu am fost membra de partid. Nu ma laud, dar n-am avut sansele membrilor de partid! Nu ma plang! Dar azi beneficiarii protectiei si oportunitatilor de-atunci sunt azi primii care-s fanatici asa cum erau atunci pt,pardid…
Multi din cei care atunci credeau in P.C.R. si-si manifestau certitudinea, acum sunt ultra-religiosi (farisei).
Daca s-ar „intoarce roata” , prigoana crestinilor, cati ar accepta detentia si s-ar purta asa cum a fost parintele IUSTIN PIRVU????????