0:00

La Piatra Neamţ, o nouă avarie = apă potabilă la presiune scăzută!, ZCH NEWS - sursa ta de informațiiO nouă avarie, apărută la magistrala DN 500, pe bd. Traian, a readus „seceta” la robinetele din Piatra Neamţ şi nu numai. Conform anunțului Companiei Apa Serv, se furnizează apă potabilă cu presiune scăzută, putând să se ajungă chiar la oprirea totală, marți, 31 mai, până la ora 21:00, în cartierele Mărăței, Vânători și Gara Veche şi pe străzile Castanilor, Privighetorii, Ciocârliei, dar și în comunele Dumbrava Roșie și Săvinești, precum și în orașul Roznov.

„Au fost două avarii, de fapt. Pe una am reușit să o reparăm, la cealaltă încă se lucrează și este mai greu și din cauza ploii. Am încercat să intervenim pentru remedierea avariei fără scoaterea din presiune, dar nu s-a reușit, așa că am ales varianta de a reduce presiunea, în unele zone ajungându-se chiar la sistarea completă. Sperăm doar să nu se descopere mai multe probleme la avaria la care se lucrează acum. Noi am dat ca termen ora 21:00 pentru a se asigura inclusiv echilibrarea sistemului, dar, dacă în timp ce se lucrează se constată și alte probleme, este posibil să se prelungească termenul”, a declarat Cătălin Dughir, directorul companiei Apa Serv. (Andreea AMARIEI)

Articolul precedentACTUALIZARE Bărbat surprins de un mal de pământ * Opinia ITM Neamţ
Articolul următorAccident cu victimă la Petru-Vodă
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.