0:00

La Grinţieş continuă jaful pădurilor, ZCH NEWS - sursa ta de informațiiDeşi zguduită de anchete, descinderi cu mascaţi, poliţişti şi pădurari arestaţi, comuna Grinţieş rămâne locul unde pare că puterea exemplului mai are de aşteptat până să funcţioneze. O demonstrează confiscările de lemn, destul de dese şi constante, cea din după-amiaza de 26 ianuarie, mai importantă cantitativ decât altele, aratând că afacerile ilegale cu lemn rămân o tradiţie a locului.

„În cadrul activităților operative desfășurate de polițiștii din cadrul Postului de Poliţie Grinţieş, în ziua de 26.01.2016 în jurul orei 15:30, aceștia au oprit în trafic, pe DN15, o autoutilitara ce tracta o remorcă încărcată cu material lemnos, care se deplasa dinspre Grinţieşul Mare spre Bradu”, a declarat subinspectorul Elena Bulgărea, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Neamţ. „În urma legitimării conducătorului auto, un bărbat de 27 de ani, din Grințieș și a verificării documentelor prezentate, s-a stabilit că avizele de însoţire emise atât pentru lemnul din remorcă, cât și pentru cel din autoutilitară nu erau conforme cu legislația în vigoare (incomplete). Totodată, în urma inventarierii lemnului de către inginerii silvici, s-a constatat că volumul de material lemnos înscris în aviz nu corespunde cu cel inventariat, existând un plus de masă lemnoasă”.

Poliţiştii l-au amendat pe şofer cu 2.000 de lei şi au confiscat întreaga cantitate de lemn de brad (28,19 mc), pe care au predat-o în custodia Ocolului Silvic Poiana Teiului. (C. MIRCEA)

Articolul precedentPercheziţii la suspecţi de braconaj
Articolul următorVreţi locuință de la Primărie? Iată până la ce dată puteţi actualiza dosarele!
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.