L4 Speranţa Răuceşti-Ozana Târgu Neamţ, meciul marilor orgolii

Speranţa Răuceşti-Ozana Târgu Neamţ (7 octombrie, 11:00) este cel mai important meci al ultimei etape a turului Ligii a IV-a.

L4 Speranţa Răuceşti-Ozana Târgu Neamţ, meciul marilor orgolii„Ambiţia mai mare e din partea adversarilor. Pentru noi este o etapă normală de campionat şi, având în vedere clasamentul, nu avem nici un fel de presiune. Dacă băieţii vor fi concentraţi, nu ne facem nici un fel de probleme. Va lipsi doar Boghian. Având întindere de ligamente, va absenta mai mult timp. Suntem un grup unit şi avem de partea noastră şi rezultatele”, a declarat Daniel Zavate, antrenor-jucător la Speranţa Răuceşti. El a dorit să onoreze memoria celui care a fost Neculae Zaharia, antrenorul care l-a propulsat în fotbalul mare, la FC Ceahlăul Piatra Neamţ, transmiţând, şi pe această cale, condoleanţe familiei îndoliate.

L4 Speranţa Răuceşti-Ozana Târgu Neamţ, meciul marilor orgoliiOzana Târgu Neamţ ia foarte în serios meciul cu echipa din localitatea vecină: a făcut achiziţii de jucători şi a băgat tot lotul în cantonament încă de vineri, 5 octombrie. „Este cel mai greu meci de până acum, pentru că jucăm cu liderul. Moralul lor este foarte ridicat, iar noi venim după acel 1-1 chinuit cu Victoria Horia. De vineri am intrat în cantonament la stadionul «Cetatea», am efectuat un antrenament şi vom mai face unul şi sâmbătă. Vor lipsi Moşneguţu şi Pîntea, dar am făcut trei achiziţii, care sperăm că vor acoperi absenţele: Creţu, fost la Borca şi Erbiceni, Zaharia, fost la CSM Ceahlăul Piatra Neamţ şi Ciobotaru. Obiectivul este să nu pierdem, pentru a nu se mări distanţa dintre noi şi ei”, a precizat Victor-Andrei Isache, preşedintele Ozanei Târgu Neamţ.

L4 Speranţa Răuceşti-Ozana Târgu Neamţ, meciul marilor orgolii
Andrei APOSTOL şi Ciprian BRIGHIU (Speranţa Răuceşti, galben-albastru) contra Ciprian AGAPOV şi Bogdan MOGOŞNEANU (Ozana Târgu Neamţ) – meci amical în august 2018

Etapa de duminică mai programează partidele Moldova Cordun-Bradu Borca şi Victoria Horia-Energia Pângăraţi.

CLASAMENT

1SPERANŢA RĂUCEŞTI440017-412
2Bradu Borca430114-79
3Ozana Târgu Neamţ421112-87
4Victoria Horia41125-114
5Moldova Cordun410311-123
6Energia Pângăraţi40042-190

(M. CONSTANTINESCU)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

VIDEO. Se lucrează la reabilitarea Școlii Gimnaziale nr. 2 – cea mai mare din Piatra-Neamț

Cea mai mare școală gimnazială din municipiul reședință de...

Autoturism de 200.000 lei furat din Germania, descoperit la Vama Albița

Un autoturism în valoare de 200.000 de lei, care figura în baza de date ca fiind furat din Germania, a fost descoperit de polițiștii de la Punctul de Trecere a Frontierei Albița la un control de rutină.

Accident la Oglinzi. Un bărbat a fost rănit

Un bărbat în vârstă de 51 de ani, din...

Neamț. Tragedie la Borlești – un bărbat a decedat după ce a căzut de pe bicicletă

Un accident de circulație mai puțin obișnuit, soldat cu...

Incendiu izbucnit într-un apartament de la parterul unui bloc din Piatra Neamț

Actualizare: La finalul intervenției pompierii militari au cercetat și...

Autoturism de 200.000 lei furat din Germania, descoperit la Vama Albița

Un autoturism în valoare de 200.000 de lei, care figura în baza de date ca fiind furat din Germania, a fost descoperit de polițiștii de la Punctul de Trecere a Frontierei Albița la un control de rutină.

Accident la Oglinzi. Un bărbat a fost rănit

Un bărbat în vârstă de 51 de ani, din...

Incendiu izbucnit într-un apartament de la parterul unui bloc din Piatra Neamț

Actualizare: La finalul intervenției pompierii militari au cercetat și...