0:00

Etapa a XII-a a Ligii a IV-a, disputată sâmbătă, 7 aprilie, a fost mai curând una favorabilă oaspeţilor, doar Speranţa Răuceşti reuşind să-şi fructifice terenul propriu, depăşind Cimentul Bicaz, cu scorul de 3-2 (3-0), după două reprize diametral opuse. Au marcat: Marius Cucoş şi Mario Şchiopu (2)/Apreutesei şi Pântea.

L4: Speranţa, Cimentul şi Victoria continuă lupta pentru play-off!, ZCH NEWS - sursa ta de informații“Meciul a fost greu, după cum preconizam. Am început mai bine, am avut prima repriză la discreţie şi am reuşit să facem 3-0. După ieşirea lui Miron însă am intrat parcă într-o pasă proastă. Repriza secundă a fost la discreţia oaspeţilor”, a precizat Daniel Zavate, antrenorul Speranţei Răuceşti.

L4: Speranţa, Cimentul şi Victoria continuă lupta pentru play-off!, ZCH NEWS - sursa ta de informații“Un meci pierdut pe fondul neatenţiei în defensivă şi a absenţelor din lot a unor jucători experimentaţi. Am făcut deplasarea cu o singură rezervă, tânarul Laurenţiu Ţăpuc, pe care nu l-am utilizat. Adversarii au fost cu întreg efectivul, o echipă bună şi experimentată. Pe final, dacă eram mai răbdători, puteam chiar egala”, a declarat Cristian Luca, antrenorul formaţiei Cimentul Bicaz.

L4: Speranţa, Cimentul şi Victoria continuă lupta pentru play-off!, ZCH NEWS - sursa ta de informațiiVictoria Horia a reuşit să depăşească pasa proastă de la acest început de retur şi a câştigat cu 2-0 (0-0) pe terenul formaţiei Steel-Man Târgu Neamţ. Au marcat Andrei şi Stângaciu. “Meciul a fost mai greu decât arată scorul. Sunt tineri şi nu au o echipă rea deloc. A fost 0-0 la pauză, dar în repriză secundă, având experienţa de partea noastră, am făcut 2-0. Eu mi-a dorit să fim pe podium înainte de Paşti. De acum înainte, pentru că ştim că Dumnezeu ne iubeşte, se poate întâmpla orice!”, a precizat Bogdan Găucan, antrenor-jucător la Victoria Horia.

În celelalte partide: Bradu Borca-CSM Ceahlăul Piatra Neamţ 1-1 (1-0) şi Voinţa Ion Creangă-Moldova Cordun 1-2 (0-2)

CLASAMENT

1 CSM CEAHLĂUL PIATRA NEAMŢ 12 11 1 0 53-8 34 +16
2 Bradu Borca 12 9 1 2 34-16 28 +7
3 Victoria Horia 12 8 1 3 21-14 25 +10
4 Cimentul Bicaz 12 8 0 4 36-20 24 +6
5 Speranţa Răuceşti 12 7 0 5 24-21 21 +3
6 Voinţa Ion Creangă 12 5 0 7 28-22 15 -3
7 Moldova Cordun 12 3 2 7 22-50 11 -7
8 Steel Man Târgu Neamţ 12 2 1 9 11-35 7 -11

Etapa următoare programează, duminică, 15 aprilie, meciurile: Speranţa Răuceşti-Voinţa Ion Creangă, Steel-Man Târgu Neamţ-Moldova Cordun, Victoria Horia-Bradu Borca şi CSM Ceahlăul Piatra Neamţ-Cimentul Bicaz. (M. CONSTANTINESCU; FOTO: Speranţa Răuceşti Facebook)

Articolul precedentL5: Bravo Bodeşti rămâne neînvinsă, după 3-2 cu Energia Pângăraţi
Articolul următorL4 Bradu-CSM Ceahlăul 1-1 (1-0) * Gabriel Rădulescu: „Joc de angajament, pe un teren dificil”
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.