0:00

Duminică, 27 mai, erau programate partidele etapei a patra din play-off-ul Ligii a IV-a, dar numai o singură partidă s-a şi disputat efectiv.

L4 Cimentul-Bradu 2-4 (2-2) * Victoria-CSM Ceahlăul nu s-a jucat, ZCH NEWS - sursa ta de informațiiLa Bicaz, Cimentul a pierdut meciul cu Bradu Borca, cu scorul de 2-4 (2-2), deşi a început partida în forţă şi în minutul 25 conducea deja cu 2-0. Au marcat: Bălăjel şi Apreutesei/Onofraş (2), Gavril şi Bulai.

L4 Cimentul-Bradu 2-4 (2-2) * Victoria-CSM Ceahlăul nu s-a jucat, ZCH NEWS - sursa ta de informații„Meciul a fost foarte greu, pentru că ne-au lipsit trei jucători foarte importanţi, dar era normal să dăm tot ce putem! Presiunea şi-a spus cuvântul asupra echipei noastre, ştiind că trebuie neapărat să câştigăm. De aceea, nici nu a ieşit un joc foarte aşezat. Cei de la Bicaz au evoluat de parcă lor le trebuiau cele trei puncte. Îi felicit pentru aceasta!”, a declarat Florin Pintilii, tehnicianul formaţiei Bradu Borca.

L4 Cimentul-Bradu 2-4 (2-2) * Victoria-CSM Ceahlăul nu s-a jucat, ZCH NEWS - sursa ta de informații
Florin PINTILII şi Cristian LUCA

„Felicitări Borca şi succes mai departe!”, a fost declaraţia laconică a tehnicianului de la Cimentul Bicaz, Cristian Luca.

Cealaltă partidă, Victoria Horia-CSM Ceahlăul Piatra Neamţ, nu s-a disputat, deoarece oaspeţii au contestat dimensiunile celor două porţi. „Noi, la Liga a IV-a, suntem amatori, venim duminica să jucăm un fotbal de relaxare. Dacă cei de la CSM Ceahlăul se consideră profesionişti, de ce nu merg să joace la Liga I sau Liga a II-a? Am avut 400 de spectatori la meciul de azi, veniţi să se delecteze cu un spectacol sportiv. Li s-a luat această plăcere! Nu toate echipele au stadion ca CSM Ceahlăul! Nu mă deranjează că au contestat şi ne-au bătut, ne băteau oricum! Dar să nu aibă nici măcar un pic de orgoliu, să-şi dorească să învingă pe teren… Terenul a fost omologat de AJF Neamţ. Jucăm de 4 ani pe acest teren şi nu a contestat nimeni!”, a precizat Bogdan Găucan, antrenor-jucător la Victoria Horia.

Până la ora redactării acestei ştiri, AJF Neamţ nu a publicat pe portalul propriu rezultatele de astăzi din play-off-ul Ligii a IV-a. (M. CONSTANTINESCU)

Articolul precedentFarmacii de gardă la Piatra Neamț (27.05-05.06)
Articolul următorVaccin antihepatitic B pe sponci la Maternitatea Piatra Neamț
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.