0:00

Voinţa Ion Creangă nu va participa la nici una dintre competiţiile organizate de Asociaţia Judeţeană de Fotbal (AJF) Neamţ în sezonul 2018-2019. Pauza, impusă de lipsă fondurilor, va fi de cel mult un an.

L4 Absenţă notabilă în noul sezon: Voinţa Ion Creangă, ZCH NEWS - sursa ta de informații
Speranţa Răuceşti-Voinţa Ion Creangă (galben), în ediţia 2017-2018 a Cupei României (faza judeţeană)

„Nu vom putea participa. De vină sunt problemele financiare. Ne vom retrage un an, iar apoi vom reveni tot în Liga a IV-a. Ni s-a propus o participare în Liga a V-a, dar nici aşa nu avem posibilitatea. Vom împrumuta jucătorii la formaţiile care vor avea nevoie de ei. Este regretabil, mai ales că suntem singura echipă care a participat 15 ani consecutiv la campionatul judeţean”, a declarat Gheorghe Leonte, organizatorul de competiţii al Voinţei Ion Creangă.

L4 Absenţă notabilă în noul sezon: Voinţa Ion Creangă, ZCH NEWS - sursa ta de informații
CSM Ceahlăul Piatra Neamţ-Voinţa Ion Creangă (alb), în sezonul 2017-2018 al Ligii a IV-a

Voinţa Ion Creangă nu a fost o simplă participantă în competiţiile judeţene timp de 15 ani. Formaţia din zona Roman a reuşit o promovare în Liga a III-a, în sezonul 2015-2016, 0-1 şi 5-1 cu Luceafărul Botoşani, performanţă nefructificată tot din cauza dificultăţilor financiare şi a fost campioana judeţului şi în sezonul 2013-2014, fiind depăşită la barajul de promovare de SC Bacău II. În ultimele două sezoane, Voinţa Ion Creangă a fost finalistă în Cupa României (faza judeţeană): 1-2 cu Cimentul Bicaz şi 0-5 cu CSM Ceahlăul Piatra Neamţ. (M. CONSTANTINESCU)

Articolul precedentLumea jucăriilor pe Nichiduta.ro – rolul acestora în viața copiilor
Articolul următorMarţi, 7 august, festivitate de închidere la Festivalul „Ceahlăul”
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.