CSM Ceahlăul Piatra Neamţ încheie sezonul oficial în Seria I a Ligii a III-a astăzi, 30 noiembrie, de la ora 14:00, cu o deplasare pe terenul formaţiei KSE Târgu Secuiesc. Partida contează pentru ultima etapă a turului şi are drept miză menţinerea măcar pe locul 6 în clasament, în eventualitatea unui rezultat pozitiv.

“KSE Târgu Secuiesc este o echipă alcătuită din jucători tineri, este o echipă de posesie, cu un joc organizat şi care evoluează bine acasă. Noi mergem să jucăm cu încredere şi sper să câștigăm. Sunt noutăți în lotul nostru, pentru că vom putea miza şi pe câțiva juniori. Îmi doresc că jucătorii să intre concentrați și să fie foarte motivați. Nu m-am decis asupra «primului 11», dar ne vom decide şi în funcţie de condiţiile în care vom juca, pentru că nu știm cum va fi starea vremii și a terenului, iar astfel de detalii contează. La fel și faptul că vom avea o deplasare de aproape 4 ore”, a declarat antrenorul principal Gabriel Rădulescu pentru pagina de Facebook a CSM Ceahlăul Piatra Neamţ.

Tot astăzi se joacă şi partidele: Şomuz Fălticeni-CSM Râmnicu Sărat, CSM Focşani-AFC Botoşani II, Foresta Suceava-Bucovina Rădăuţi, Metalul Buzău-Sănătatea Darabani, Sporting Lieşti-CSM Paşcani şi Suporter Club Oţelul Galaţi-Ştiinţa Miroslava. Gloria Buzău va sta.

CLASAMENT

1 GLORIA BUZĂU 14 12 2 0 40-9 38
2 Suporter Club Oţelul Galaţi 13 10 2 1 26-4 32
3 Ştiinţa Miroslava 13 10 1 2 22-11 31
4 Bucovina Rădăuţi 13 9 1 3 22-8 28
5 Foresta Suceava 13 6 3 4 17-16 21
6 CSM Ceahlăul Piatra Neamţ 13 6 2 5 15-11 20
7 CSM Focşani 13 5 4 4 18-13 19
8 Sporting Lieşti 13 5 3 5 17-11 18
9 KSE Târgu Secuiesc 13 4 3 6 20-21 15
10 Metalul Buzău 13 3 4 6 10-18 13
11 CSM Râmnicu Sărat 13 2 4 7 9-21 10
12 Şomuz Fălticeni 13 3 1 9 11-28 10
13 CSM Paşcani 13 2 2 9 8-24 8
14 AFC Botoşani II 13 2 1 10 12-24 7
15 Sănătatea Darabani 13 2 1 10 12-39 7

Returul va începe pe 2 martie 2019, CSM Ceahlăul Piatra Neamţ având tot un meci în deplasare, la Metalul Buzău. (M. CONSTANTINESCU; FOTO: CSM Ceahlăul Piatra Neamţ)

Lasă un răspuns