0:00

Karma instant: a lovit o femeie cu pumnul şi s-a oprit într-o maşină parcată, ZCH NEWS - sursa ta de informațiiUn tânăr de 23 de ani, din Dumbrava Roşie, care a avut o neînţelegere cu o femeie de 33 de ani, din aceeaşi localitate, a procedat extrem de elegant şi a pus capăt disputei, cu o lovitură de pumn în plină figură. După care s-a urcat nervos la volan şi s-a oprit în prima maşină parcată.

Femeia, lezată şi fizic şi emoţional, a sunat la 112 şi a spus că a fost tâlhărită de telefon, astfel că la locul disputei s-a deplasat, în viteză, un echipaj de poliţie. Telefonul a fost găsit, pentru că la impactul cu pumnul masculin, căzuse, aşa că apelanta, care minţise, a fost amendată cu 500 de lei pentru alarmare falsă. A fost găsit şi viteazul, care încă nu pricepuse cum s-a infipt în maşina parcată. Răspunsul era simplu: 0,92 mg/l alool pur în aerul expirat, mai mult decât suficient pentru un dosar penal. Cât despre lovire, rămâne la latitudinea doamnei dacă îl iartă sau depune plângere.

C.M.

Articolul precedentBărbatul scos din Cracău a fost identificat, pompierii caută acum un pescar din Ceahlău
Articolul următorȘtire actualizată. Maşină în stâlp la Pipirig, şoferul încarcerat. Foto
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.