0:00

Judeţul Neamţ în mărturii PIATRA-NEAMŢ – „ORAŞ TURISTIC” LA 1898 (I), ZCH NEWS - sursa ta de informații

Cam la 50 de ani după ce Nică a lui Ştefan a Petrii şi vărul său Dumitru fugiseră cu o plută din Broşteni pân-la Borca, de pacostea râiei căpreşti şi a pagubei ce-o făcuseră gazdei lor Irinuca, un medic ardelean, colaborator al venerabilei reviste „Familia” din Oradea (întemeiată în 1865, la Budapesta), pornea din aceeaşi comună de munte şi tot pe o plută, având însă regim de vilegiaturist, iar ca destinaţie – oraşul Piatra-Neamţ. Entuziasmat de ineditul călătoriei, doctorul îi scria de îndată lui Iosif Vulcan, ilustrul fondator şi director al publicaţiei devenite celebre atât prin fericitul debut al lui Eminescu (1866, cu „De-aş avea”), cât şi prin calitatea de „naş literar” a  marelui cărturar, ce-a avut şi inspiraţia de a latiniza – memorabil şi definitiv – patronimicul adolescentului numit pe atunci, în actele de stare civilă, Mihai Eminovici. Şi, cum medicului orădean i se oferise o rubrică de popularizare a igienei şi medicinii, scrisoarea sa, atingătoare şi a unor asemenea chestiuni, a fost publicată de îndată în nr. 38 din 9/21 august 1898 al revistei, prilej pentru noi de a recupera astfel şi câteva interesante mărturii nemţene din finele veacului al XIX-lea [pentru fluiditatea lecturii, am inserat completările noastre între paranteze pătrate]:

Iubite domnule Vulcan,

Călătorit-ai vreodată cu pluta? E un admirabil mijloc de transportare pe apă. Câteva lemne legate unul de celălalt – „bârne, ghile, catarguri şi butuci”, [astfel numite] după dimensiunea lor în lungime şi în diametru -, cu două cârme, una în faţă şi cealaltă în dos; plutaşii care conduc pluta au şi ei diferite numiri: cel din faţă, cârmaciu şi cel din dos, dălcăuş. Şi când apa e destul de mare şi plutaşul priceput, lemnele acestea înnădite plutesc deasupra apei şi valurile argintii tăiate de vârful plutei se întind repede la picioarele noastre.

Am mers o zi şi jumătate pe „Bistriţa nebună”; plutaşul, un sătean de o blândeţe extraordinară, a avut o luptă colosală cu amândoi copii mei, un băiat şi o fată, cari cu o energie vrednică de ceva mai bun, au vrut să înveţe numaidecât arta plutăritului. Cerul a fost senin, un vânt uşor adia în faţă şi ochii nu s-au putut sătura de frumuseţea peisagelor.

La amiazi am ajuns la Piatra-Neamţ – un oraş mai mare, cu climatul bun şi aerul muntos. M-a surprins numărul cel mare de ovrei; parcă aş crede că două treimi din poporaţiunea acestui oraş sunt de religia israelită. Şi această poporaţiune străină n-are decât puţine tendinţe de asimilare; ei vorbesc pe uliţă, prin grădini şi prin cafenele acel jargon ovreiesc care e din cale afară de supărător pentru timpanul aceluia care ştie nemţeşte. Şi culmea îndărătniciei e că şi unul din doctorii ovrei vorbeşte cu preferinţă ovreieşte.  

Cât de încântat sunt de prefectul judeţului [cunoscutul om politic Nicu N. Albu, aflat atunci la al doilea  mandat: 1895-1899], un bărbat excelent din toate punctele de vedere, pe atât de puţin entuziasmat sunt de autoritatea comunală [primar fiind I. D. Ioaniu, care i-a urmat harnicului avocat Mihai L. Adamescu, iniţiator, între altele, al începutului de aliniere a străzilor şi de modernizare a trotuarelor de pe str. Petru Rareş]. (Va urma)

Constantin BOSTAN

Articolul precedentARTĂ PLASTICĂ / Carmen Cărăuşu sau triumful soarelui și al monocromiei (I)
Articolul următorCARTE – TEATRU – FILM – SPECTACOLE – EVENIMENTE CULTURALE