O “armată” de jandarmi s-a deplasat luni, 15 mai, la Şcoala Gimnazială Vaduri, din comuna Alexandru cel Bun, ca să facă ziua interesantă elevilor. În jur de 260 de copii au participat la activitate,  în cadrul campaniei de prevenire  “Jandarmul – prietenul care la nevoie se cunoaşte!”.

“Copiii au fost informaţi cu privire la consecinţele periculoase ale unor comportamente antisociale, au aflat care sunt modalităţile de sesizare a autorităţilor, modul în care legea pedepseşte actele de violenţă săvârşite de minori, dar şi aspecte ce ţin de activitatea oamenilor legii şi despre cariera de jandarm”, a precizat cpt. Marius Gămănuț, purtătorul de cuvânt al IJJ Neamț.

Elevii nu au asistat doar la prezentare, ci au avut ocazia să vadă armamentul şi tehnica din dotarea jandarmilor pietreni și au primit pliante informative.

“Acest tip de activitate are menirea de a conştientiza importanţa unei stări de normalitate în unităţile de învăţământ şi de a face cunoscut rolul pe care îl are Jandarmeria Română în asigurarea unui climat de siguranţă în societate”, a adăugat cpt. Gămănuț. (C.M.)