0:00

Ionel Arsene, președinte PSD Neamț: Prioritatea Partidului Social Democrat este aceea de a continua guvernarea, ZCH NEWS - sursa ta de informații „Partidul Social-Democrat este un partid unit, care în ciuda tuturor încercărilor venite din partea adversarilor politici nu va lăsa garda jos. Astăzi, PSD este cea mai mare formațiune politică din România şi îşi va demonstra forţa inclusiv în perioada următoare.

Coaliţia de guvernare este stabilă, chiar dacă au existat, din partea PNL şi a altora, încercări de a lăsa impresia că există pericolul ruperii alianţei. Votul pentru nominalizarea şefului SIE ţine de opţiunea fiecărui partid. PSD nu poate să reevalueze un personaj care în 2012, la referendum, spunea că promisiunea sa pentru ţară este Traian Băsescu.

Mihai Răzvan Ungureanu nu s-a schimbat cu nimic. El este o creaţie a lui Traian Băsescu și unul dintre cei care i-au fost fideli acestuia. Din 2012 până în prezent am putut să vedem cât de toxic este tipul acesta de personaj pentru scena politică.

De asemenea, nu pot să nu observ cum politicieni care îl ridiculizau pe Mihai Răzvan Ungureanu şi care au lucrat la îndepărtarea sa de la guvernare, susţin astăzi cu tărie numirea acestuia la SIE. Vechii liberali ar trebui să îşi aducă aminte, mai întâi de toate, motivele pentru care Mihai Răzvan Ungureanu a fost demis şi ce înseamnă acesta pentru politica românească.

Prioritatea Partidului Social Democrat este aceea de a continua guvernarea şi de a implementa până la capăt măsurile promise românilor”.

Articolul precedentSe întâmplă acum! Încă un bătrân dus cu elicopterul la Iași, după ce a căzut din cireș
Articolul următorTentativă de sinucidere cu „Bien dormir”
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.