0:00

 

Președintele Consiliului Județean Neamț s-a aflat în Polonia, în perioada 5-7 septembrie, participând la a XXVII-a ediție a Forumului Economic din Krynica, eveniment considerat între cele mai reprezentative din Europa. La ediția din acest an, au fost peste 3.000 de participanți, din 60 de țări.

Mă bucur că am ales să particip la acest forum economic. Am reușit să deschid dialoguri, ce mă vor ajuta să identific parteneri și să dezvolt relații solide, în cadrul cărora să exploatăm la maximum potențialul investițional al județului nostru. Unul dintre cele mai importante evenimente în domeniul economic din Europa, Forumul a beneficiat de prezența președintelui Republicii Polonia, Andrzej Duda, de cea a președintelui Georgiei, Giorgi Margvelashvili și Gjorge Ivanov, președintele Republicii Macedonia. În contextul actual, când interesele statelor membre ale Uniunii Europene trebuie armonizate mai mult decât oricând, astfel de reuniuni sunt absolut necesare. Premisele dezvoltării economice ale României, ale Regiunii de Dezvoltare Nord-Est și, implicit, ale județului nostru sunt strâns legate de cele ale Uniunii Europene, iar direcția de urmat trebuie să fie una comună, pentru a ne dezvolta într-adevăr durabil și sustenabil. Am profitat de acest prilej pentru a participa la mai multe sesiuni de informare și conferințe, în care le-am prezentat participanților oferta investițională a județului Neamț și potențialul acestuia din punct de vedere al investițiilor. Am susținut, în cadrul conferinței despre potențialul industriei creative și culturale, o prezentare a județului Neamț din această perspectivă, cu accent pe proiectul Consiliului Județean Neamț privind construcția Ținutului Creangă, un parc tematic de mari dimensiuni, care să recreeze atmosfera din poveștile și povestirile autorului, iar în cadrul conferinței în domeniul turismului am prezentat proiectele Consiliului Județean Neamț în acest sector, cum ar fi cel al Stațiunii de Schi Durau, Parcul „Cetate” și Ștrandul Orașului Târgu Neamț, precum și Stațiunea Băile Oglinzi. M-au bucurat entuziasmul și încrederea cu care au fost primite aceste proiecte și mai ales interesul pe care am reușit să îl stârnesc față de ele celor prezenți”, a declarat Ionel Arsene. (ZCH News)

Articolul precedent3.140 de doze de vaccin tetraxim pentru copiii de 6 ani
Articolul următorACTUALIZARE CSM Roman-Csikszereda 4-1 (3-0)
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.