0:00

FONDUL SOCIAL EUROPEAN
Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane
Axa Prioritară 2 ”:Corelarea învăţării pe tot parcursul vieţii cu piaţa muncii”
Domeniul major de intervenţie 2.1: ”Tranziția de la scoală la viața activă”

Titlul Proiectului: ”Fabrica de Cariere”

Peste 100 de elevi de liceu din județele Neamț și Bacău au beneficiat de servicii profesionale de orientare în carieră

Programul „Fabrica de Cariere” vine în sprijinul elevilor indeciși cu privire la ceea ce vor să facă după terminarea liceului. Majoritatea elevilor sunt dezorientați sau slab informați cu privire la opțiunile de carieră pe care le au sau cu privire la oportunitățile de dezvoltare profesională. Această lipsă de informații atât în ceea ce privește piața muncii cât mai ales în ceea ce privește conștientizarea propriilor abilități, aptitudini și puncte forte îi blochează pe elevi din a-și explora potențialul profesional și a opta pentru o carieră potrivită.

În cadrul programului „Fabrica de Cariere” elevii participă la ateliere de consiliere care, prin instrumente clasice și moderne îi ajută să-și stabilească obiective profesionale realiste, să-și conștientizeze potențialul, aptitudinile și abilitățile, punctele forte și să-și crească încrederea în forțele proprii, stima de sine și respectul de sine.

La finalul atelierelor elevii mărturisesc că este pentru prima dată când cineva îi ascultă cu adevărat și îi face să se simtă valoroși. Mulți dintre ei nici măcar nu-și cunoșteau talentele și nu erau capabili să-și identifice interesele profesionale. Din testimonialele elevilor a reieșit o nevoie acută de a fi ascultați și încurajați să-și exprime opiniiile și dorințele fără teama de a fi judecați. La începutul activităților, elevii evită să se exprime sau sunt incapabili să formuleze ceea ce-și doresc pentru viitorul lor. Cadrul deschis și prietenos, precum și întrebările cu rol explorativ îi ajută să-și depășească limitările și neîncrederea și să exploreze opțiuni de carieră la care nu îndrăzneau să viseze până acum.

Până la acest moment peste 100 de elevi din liceele din Târgu Neamț și Bacău au fost consiliați în formularea unor obiective de carieră SMART. Toți cei care au trecut prin acest proces au fost entuziasmați de această experiență și au declarat că și-ar dori ca toți colegii și prietenii lor să beneficieze de o astfel de experiență.

„Mă bucur că am participat la acest atelier deoarece a fost o experiență de neuitat și am cunoscut oameni care au reușit să mă facă o persoană mai bună și m-au motivat să lupt pentru visurile mele. Recomand oricui indiferent de vârstă să treacă printr-o experiență asemănătoare”.

”Acest atelier m-a ajutat să mă decid în legătură cu facultatea. Cel mai mult mi-a plăcut că am fost ascultată și ajutată. Totul a decurs perfect.”

”Mi-a plăcut atmosfera de prietenie și oamenii care mi-au oferit siguranța că mă pot destăinui fără să fiu judecată greșit. Mi-a plăcut modul în care au fost prezentate informațiile.”

Programul nu constă doar în consilierea tinerilor pentru stabilirea obiective profesionale ci și în a parcurge pași alături de ei și a-i însoți în călătoria lor spre îndeplinirea obiectivului oferindu-le suport, sprijin și resurse care să le ușureze drumul. Formatorii și consilierii îi ghidează pe elevi să-și întocmească planuri de acțiune și să-și stabilească pași clari de atingere a obiectivului. Pe tot parcursul programului elevii sunt monitorizați în respectarea și implementarea acestor pași.

”Este un program folositor pentru toți tinerii care sunt mai puțin încrezători în forțele proprii și care nu sunt hotărâți ce cariere își doresc. Este o experiență utilă pentru viitorul tinerilor și distractivă în același timp.”

”Am reușit să mă hotărăsc ce vreau să urmez în continuare și am reușit să îmi stabilesc un obiectiv pe care o să-l realizez. Mi-a plăcut modul în care am discutat și felul în care ni s-au oferit informațiile. ”

În paralel cu partea de acțiune, întreaga echipă de implementare a proiectului lucrează la materiale și informații de natură să motiveze și să-i inspire pe tineri să depună toate eforturile necesare pentru a-și vedea obiectivele împlinite. Procesul de atingere a obiectivelor nu este unul ușor, de aceea se depun eforturi permanente pentru a veni în susținerea tinerilor și pentru a preveni tendința de abandon a proiectului. Programul pune la dispoziția elevilor un site și o platformă online interactivă prin intermediul căreia se poate ține legătura cu ei. Elevii primesc în mod frecvent informații care să-i țină conectați la activitățile proiectului. Consilierii de orientare profesională mențin legătura telefonic și online cu toți cei implicați asigurându-se că elevii primesc tot suportul necesar. Platforma online și resursele postate (interviuri audio-video cu oameni de succes din diferite domenii, articole de dezvoltare profesională, materiale informative cu privire la domenii ocupaționale, webinarii pe teme precum managementul timpului, educație financiară, gândire antreprenorială etc.) pot fi găsite la adresa www.fabricadecariere.ro. Rezultatele de până acum arată o transformare clară a elevilor. Nu doar asupra concepției lor despre viață și viitorul profesional cât mai ales asupra modului în care învață să se vadă pe ei. Tinerii devin mai încrezători în ei înșiși, încep să vadă resurse acolo unde vedeau până nu de mult limitări și mai ales învață să se cunoască și să-și dezvolte interesul pentru dezvoltarea personală în paralel cu cea profesională. Toate acestea în combinație cu un plan de acțiune clar și cu pași realizați în această direcție crește șansa tinerilor de a-și găsi locuri de muncă mai bine plătite și conforme cu personalitatea și interesele lor.

Stănica Bostănaru, consilier de orientare profesională Târgu Neamț declară: „Mulți dintre beneficiari nu au nici cea mai vagă idee asupra a ceea ce vor face odată cu absolvirea examenului de bacalaureat. Abia după atelierele de consiliere conștientizează cât de puțin timp mai au la dispoziție pentru a lua o decizie potrivită de carieră. Faptul că se lucrează direct pe obiectiv și plan de acțiune îi ajută enorm în stabilirea pașilor concreți pe care îi au de urmat și îi ajută să intre în starea de lucru, dar de această dată, cu o țintă clară. Șansele lor de reușită cresc proporțional cu fiecare efort pe care îl depun în această direcție”. «Nu am învățat în 18 ani, cât am învățat aici». Aceasta este doar una dintre declarațiile tinerilor care au luat parte la sesiunile de consiliere de grup, iar bucuria noastră, a celor care doar le facilităm accesul la unele instrumente de dezvoltare personală și de planificare a carierei, este cu atât mai mare cu cât îi vedem implicați în toate activitățile, având în minte permanent obiectivul pe care vor să îl atingă.”

Programul de orientare în carieră este construit după modelul programelor de creștere a performanței pe care multe instituții și companii specializate le practică pentru adulți. Fiecare activitate a fost adaptată la nivelul de înțelegere și de lucru cu tinerii fără ca eficacitatea rezultatelor să fie afectată. După fiecare activitate și interacțiune cu tinerii se urmărește îmbunătățirea proceselor de lucru urmărind în permanență indicatorii de calitate a programului.

Obiectivul final al programului este ca cel puțin 360 de elevi să beneficieze de serviciile de consiliere și orientare în carieră și cât mai mulți elevi interesați de creșterea și dezvoltarea lor personală și profesională să beneficieze de materialele și informațiile puse la dispoziție în cadrul programului.

Programul „Fabrica de Cariere” este cofinanțat din Fondul Social European, Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane, iar perioada lui de implementare este de 18 luni, urmând să se încheie în luna octombrie 2015. Până la această dată, eforturile echipei de implementare se îndreaptă în direcția construirii unei platforme care să ghideze în viitor și alți elevi în carieră și nu doar pe cei înscriși în program în acest interval. Misiunea ambelor organizații implicate în implementare este legată de garantarea accesului la educație a tinerilor și dezvoltarea lor personală și profesională prin intermediul celor mai performante metode de lucru.

Despre Parteneri: Asociația Institutul Român de Training (IRT) a fost fondată în 2002 având la bază credința că învățarea este o călătorie pentru toată viața, iar de atunci contribuim la această călătorie atât prin dezvoltarea funcţiei de formare în România, cât și prin programele de training pe care le dezvoltăm și livrăm.

Despre IRT în cifre:

peste 5 000 de absolvențiaiprogramelor de training

peste 300 de programe de training livrate

peste 150 de companii, instituțiipubliceși ONG-uriaicărorreprezentanți au beneficiat de programelenoastre de training

peste 30 de traineri cu specialitățiși expertize diferite (trainericertificațiînRomâniașiînstrăinătate) peste 25 de proiecte cu finanțareinternaționalăimplementateînparteneriat, ca subcontractor sau ca beneficiar principal – proiectefinanțate de cătreprogramul PHARE, AgențiaStatelor Unite pentruDezvoltareInternațională (USAID), BancaMondială, ProgramulNațiunilor Unite pentruDezvoltare (UNDP), AmbasadaCanadei (CIDA), AmbasadaOlandei (MATRA), DepartamentulpentruAsistențăExternă a MariiBritanii (DFID), Institutulpentru o SocietateDeschisă (OSI), Fondul Social European – ProgramulOperațional Sectorial DezvoltareaResurselorUmane, 2007-2013

Fundaţia CADI-Eleutheriaa fost înfiinţată în anul 2004, Centrul pentru Analiză și Dezvoltare Instituțională Eleutheria (CADI) este o fundaţie specializată în programe pentru dezvoltare socială și economică. Fundaţia CADI-Eleutheria realizează proiecte de dezvoltare a resurselor umane, ce se desfășoară în diferite regiuni ale țării, atât în mediul urban, cât și în mediul rural.

Centrul de Analiza și Dezvoltare Instituțională Eleutheria (CADI) este o platformă de cooperare academică și antreprenorială, pentru o rețea de cercetători și consultanți din domeniul știintelor socio-umane și organizaționale.

CADI s-a specializat în servicii de consultanță și asistență tehnică pentru administrația publică din România în diferite domenii precum dezvoltarea instituțională, elaborarea și implementarea politicilor publice, strategii de dezvoltare locală, studii și cercetări sociale.

Fundația este activă în domeniul dezvoltării resurselor umane, gestionând proiecte strategice de mare anvergură ce au vizat crearea de locuri de muncă, dezvoltarea culturii antreprenoriale și facilitarea accesului pe piața muncii pentru persoanele din mediul rural, creșterea abilităților managerilor de IMM-uri și ale tinerilor antreprenori în vederea gestionării eficiente a afacerilor sau întărirea capacității de incluziune a minorității rromilor pentru o dezvoltare economică durabilă.

Articolul precedentNicolae Ceuşescu în judeţul Neamţ
Articolul următorPRIMIM LA REDACŢIE / Comunicat de presă