0:00

Învățătoare de la Școala Grințieș, diagnosticată cu tuberculoză, ZCH NEWS - sursa ta de informațiiAlertă de tuberculoză! O învățătoare de la Școala Gimnazială ”Constantin Panțiru” Grințieș a fost diagnosticată cu TBC și este internată de mai bine de o săptămână la Spitalul de Pneumoftiziologie Bisericani. La clasa la care a predat învață 19 copii inclusiv băiatul prof. Daniel Diaconu, directorul școlii.

”E învățătoare la noi, este din Borca dar stă la Poiană. Noi am fost anunțați lunea trecută de Direcția de Sănătate Publică Neamț când deja eram în vacanță. Învățătoarea a venit din concendiu de maternitate la școală, în aprilie. Ea a născut în ianuarie și în aprilie a revenit la școală. Suntem în anchetă. Vom merge cu toți elevii pentru a li se face testarea IDR  la Piatra Neamț.Nu sunt copii care se simt rău. Mâine ar trebui să vină rezultatele pentru o parte din personal. Au mai fost 3 copii care au fost la Roman pentru a efectua analize și au trecut cele 72 de ore critice și au ieșit bine. Și băiatului meu i-am făcut și văd că e bine”, a declarat prof. Daniel Dieaconu.

A fost primul an școlar în care învățătoarea diagnosticată cu tuberculoză a predat la Școala ”Constantin Panțiru” din Grințieș. A venit prin detașare de la Școala Valea Ursului.

Prof. Viorel Stan, inspectorul școlar general al ISJ Neamț spune că a fost informat de aceast situație și așteaptă rezultatele testărilor. ”Ne dorim ca elevii să nu fie afectați. Ancheta epidemiologică este în derulare, iar în şcoală se va desfăşura o dezinfecţie așa cum presupun regulile medicale”.

(Ana MOISE)

Articolul precedentTop 6 pasiuni ale barbatilor moderni
Articolul următorBacalaureat 2017 Rezultate finale după contestații
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.