0:00

Interesele lui Pruteanu: Consilierii județeni amendați de ANI, ZCH NEWS - sursa ta de informații

Scutul făcut de consilierii județeni în jurul lui Vasile Pruteanu, când au refuzat să admită introducerea pe ordinea de zi a ședinței de luna trecută proiectul de hotărâre privind încetarea mandatului fostului președinte al Consiliului Județean, a generat o reacția previzibilă din partea Agenției Naționale de Integritate. În luna august, într-un comunicat oficial, ANI declara că a atenționat Consiliul Județean Neamț pentru că a refuzat nejustificat ”demiterea din funcție” a lui Vasile Pruteanu și atrăgea atenția că vor urma sancțiuni.

În urma acestui comunicat, pe 29 august, în plenul ședinței ordinare, președintele Culiță Tărâță a inițiat și justificat proiectul, citând din corespondența cu ANI: ”În situația în care nu veți duce la îndeplinire dispozițiile Deciziei, în sensul eliberării din funcție a domnului Vasile Pruteanu, ANI va dispune sancționarea contravențională a persoanelor care se fac vinovate de acest caz, va sesiza organele de cercetare penală în conformitate cu dispozițiile legale.”

În ședința respectivă, Vasile Pruteanu și-a anunțat colegii că nu poate fi vorba despre conflict de interese, deoarece are hârtii de la instituții abilitate, care dovedesc asta, și le-a cerut să nu voteze. În sprijinul său, cu un argument avocățesc, a venit și Adrian Bourceanu, șeful comisiei juridice din Consiliul Județean, care a adus argumentul că încetarea de drept a mandatului ”nu se putea aplica mai târziu de 6 luni de la data la care a devenit definitiv raportul de evaluare”. Mai mult ca sigur că, fiind avocat de profesie, dl. Bourceanu știe despre ce vorbește.

Cu toate acestea, ANI, prin intermediul inspectorului de integritate Romică Dinică, i-a sancționat contravențional pe consilierii care n-au fost de acord cu introducerea hotărârii pe ordinea de zi și le-a trimis acestora, la domiciliu, hârtiile corespunzătoare. Valoarea amenzii este de 2.000 lei, o sumă deloc de neglijat, în condițiile în care un consilier câștigă lunar vreo 850 lei. Justificarea amenzii este iarăși previzibilă, deoarece consilierul respectiv ”nu a votat înscrierea pe ordinea de zi a proiectului privind încetarea de drept a mandatului de consilier județean al lui Vasile Pruteanu, care a încălcat regimul juridic al conflictului de interese, cf. raportului de evaluare nr. 22769/G/II/28.11.2011, rămas definitiv și irevocabil prin decizia  7567/04.12.2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție”.

Interesele lui Pruteanu: Consilierii județeni amendați de ANI, ZCH NEWS - sursa ta de informații

La momentul în care se scrie acest articol, avem deja confirmarea din partea a trei consilieri județeni care au primit pe adresele de acasă amenda. Toți trei fac parte din grupul celor 10 care au votat împotriva hotărârii (Bogdan Onu, Adrian Bourceanu, Andrei Ignat, Gabriel Pavăl Dan, Gabriel Vișan,  Ștefănuț Ploscaru, Neculai Iftode, Aurelian Jora, Mircea Pintilie, Constantin Sandu). Deocamdată nu se știe dacă de atenția ANI se bucură și cei 16 consilieri care s-au abținut de la vot.

Valentin BĂLĂNESCU

Articolul precedentOare unde o să beie cafeli dom prifect?
Articolul următorOrdinea candidaţilor pe buletinele de vot

1 COMENTARIU

  1. ce bun exemplu dau ai nostri consilieri mai se pune problema ca la piatra consiliul e plin de interloppi s-au ca tarata doarme cand trebue sa vegheze asupra respectarii regulilor de joc . bravo ani ca inca mai existati caci e deja scris ca veti fi ingropati… de clica psd -unpr.

Comentariile sunt închise.