0:00

Carpatcement este partenerul Parcului Național Cheile Bicazului în proiectul „Tinerii Gardieni ai Conștiinței Ecologice” şi împreună au pregătit 10 elevi din Bicaz Chei pentru a deveni activi în procesul de dezvoltare durabilă a comunităților locale. În perioada 21-23 iulie, 10 elevi din localitatea Bicaz Chei au fost instruiți teoretic şi practic în spiritul ocrotirii naturii şi implicării lor în activităţile curente de protecţia mediului şi a biodiversităţii în Parcul Naţional Cheile Bicazului-Hăşmaş.

S-au desfășurat activități de: patrulare, observare şi identificare a habitatelor şi speciilor din zonă, plus ecologizarea unei arii. Instruirea a fost realizată de către personalul Parcului Naţional şi au fost vizitate cele mai frumoase şi reprezentative zone, respectiv Suhardul Mic şi Ghilcoş. Grupul de şcolari de la Bicaz și profesorii însoţitori au organizat activităţi de educaţie nonformală, care vor ajuta, în special prin intermediul celor mici, la creșterea interesului comunităţilor locale faţă de problematica protecţiei mediului.

„Proiectul Tinerii Gardieni ai Conștiinței Ecologice dorește să sprijine tinerii și inițiativele lor în ceea ce privește  dezvoltarea sustenabilă a comunităților locale. Aceste evenimente au fost posibile cu sprijinul companiei Carpatcement cu care s-a creat un parteneriat durabil și de încredere”, a declarat directorul parcului naţional, dl. Barna Hegyi. „Copiii au fost foarte încântați de tot ce-au învățat și suntem convinși că vor deveni ambasadori excelenți ai protecției mediului”, a declarat conducătorul proiectului, dl. Zoltán Laczkó.

Proiectul „Tinerii Gardieni ai Conștiinței Ecologice” a debutat în mai 2014 în două școli din comunitatea locală a Carpatcement din județul Neamț. Ele se află de asemenea în vecinătatea parcului și astfel s-au organizat pe rând sesiuni de training, excursii și concursuri. Carpatcement organizează și intern un proiect asemănător intitulat „Tinerii Gardieni ai Mediului” în care semestrial copiii de la Grupul Școlar Bicaz vin în fabrica de la Tașca și măsoară alături de specialiști indicatori de mediu. (Z.C.H.)

Articolul precedentPiața Centrală la stadiu de comisii și proiecte
Articolul următorPiețarii au luat lumină