0:00

Deocamdată vremea rece instalată pe masivul Ceahlău s-a manifestat doar prin îngheț la sol, la altitudini mai mari de 1.600 metri, și, implicit, prin temperaturi negative în timpul nopții. În aceste condiții, oricine planifică o excursie pe munte trebuie să ia în calcul câteva aspecte deosebit de importante. În capul listei sunt, firesc, condițiile meteo și, mai ales, diferențele de temperatură dintre zi și noapte, apoi echipamentul – care trebuie să fie adaptat sezonului rece (de preferat este îmbrăcămintea din ţesături impermeabilizate, tip Gore-Tex, şi rezistente la vânt (tip wind stopper). În ceea ce priveşte încălţămintea sunt recomandați bocancii tip gheată, pentru protejarea gleznei, impermeabili, cu talpă aderentă cu striaţii proeminente şi căptuşiţi. Hainele de schimb nu trebuie să lipsească din rucsac, alături de mănuşi impermeabile, şosete groase, căciuli groase sau mască pentru faţă. Lanternele frontale sunt sursele de iluminat, de preferat cu baterii sau acumulatori de schimb.  Având în vedere efortul necesar pentru deplasare alimentația, cu un aport suplimentar de calorii și chiar grăsimi, este  cea recomandată, plus 3 litri de lichide în 24 de ore, pentru evitarea deshidratării. Pentru siguranța comunicațiilor nu doar telefoanele mobile pot fi folosite, ci și stațiile radio.

A înghețat pe Ceahlău, atenție la echipament!, ZCH NEWS - sursa ta de informații„Întotdeauna porniţi în grup şi cooptaţi persoane cu experienţă”, recomandă Raul Papalicef, şeful Salvamont Neamţ, turiștilor. ”NU părăsiţi grupul şi nu părăsiţi traseul anunţat. Evitaţi zonele necunoscute. Respectaţi avertizările specialiştilor sau ale cunoscătorilor. Pentru că timpul de intervenţie al echipajelor salvamont variază şi poate ajunge şi la 7-10 ore, este recomandat să deţineţi echipament şi provizii care să ajungă pentru o durată mai lungă decât cea estimată. Nu parcurgeti trasee marcate necunoscute înainte de a va informa despre starea lor direct la Serviciul Salvamont utilizând Dispeceratul Naţional 0SALVAMONT(0725/826668)”. (C.M.)

Articolul precedentLaptopuri și birouri pentru elevii din Hangu și Gârcina
Articolul următorNoul şef al USR Roman, Radu Samson, opinie despre VW-ul Primăriei
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.