Inginerul Răzvan Gîrmacea (35 de ani), absolvent al Universității “Ștefan cel Mare” Suceava (USV) a vândut unei companii din Hong Kong platforma software Monitor Backlinks, pe care a fondat-o în 2013, informează USV pe portalul propriu. Tânărul, care a terminat specializarea Calculatoare, din cadrul Facultății de Inginerie Electrică și Știința Calculatoarelor, a obţinut peste 500.000 de euro pentru platforma care ajută companiile active în mediul online să monitorizeze site-urile care pun link-uri către propriul site sau către cel al unor competitori direcți.

“Răzvan Gîrmacea a fost studentul USV între anii 2001-2005, la cursurile de lungă durată. La concursul de admitere, el a obținut o medie peste 9, iar pe parcursul anilor de studii s-a remarcat ca unul dintre studenții foarte buni, interesat de noutățile din domeniu, reușind să facă performanțe la disciplinele care îl pasionau. (…) Proiectul de diplomă a avut  o tematică nouă pentru nivelul anului 2005, abordând un sistem interactiv pe internet, sub îndrumarea științifică a prof. univ. dr. ing. Cristina Turcu”, precizează USV.

Activitatea antreprenorială a lui Răzvan Gîrmacea a început în anul 2011, când a înființat un magazin online de jucării, pe care avea să îl vândă după doi ani. Ulterior, și-a dorit să creeze un produs care să îl propulseze către piața globală și pe care să îl poată îmbunătăți  în funcție de cererile acesteia. Așa s-a născut Monitor Backlinks, instrumentul care monitorizează link-urile către site-ul personal sau al competiției, informând asupra importanței acestora pentru îmbunătățirea poziției în Google. (M. CONSTANTINESCU)