«Noi am fost un neam foarte cuviincios. Un neam ca al nostru, cel românesc: care a trecut prin atâtea restrişti, care a fost înconjurat numai de duşmani. Aş îndrăzni să spun că nici azi nu e înconjurat de prieteni, dar, mă rog, nu facem politică. Ei bine, acest popor cuviincios, acest popor de ţărani, fiindcă ştiţi, satul a fost în viaţa noastră nucleul păstrării credinţei şi al tradiţiei. Satul a fost desfiinţat, prin orânduirea comunistă şi, cum să vă spun, a fost desfiinţat cu socoteală, adică, deliberat, tocmai pentru că se ştia că în sat este constituit nucleul permanenţelor, acolo, la sat, era credinţa. Acolo, la sat, era cuviinţa. Acest cuvânt pare să fi dispărut din vocabular. Eu n-am mai auzit demult cuvântul cuviincios, bunăcuviinţă. Şi mai e ceva. Am scris odată într-o carte despre Umanism şi Renaştere şi vorbeam acolo despre un umanism popular. Şi am fost întrebată: ”Ce-i aia?” Şi, atunci, iată ce le-am zis: ”Virtuţile noastre sunt virtuţi ale celui mai umanist popor din lume, cel latin”. Pentru că la noi credinţa venea dintr-o măsură. Poporul nostru avea o măsură în toate. Şi ştiţi cum se numea legea aceasta a măsurii? Cumpătare. Cumpătarea! Asta era esenţial. Ce înseamnă cumpătarea? A pune limită dorinţelor noastre, poftelor noastre. A ne preciza limite. Şi aş vrea să vă atrag atenţia, că de asta am vorbit despre latini, această cumpătare vine de la computare, care înseamnă a socoti. Şi de acolo vine şi computerul. Deci, iată că noi, cu măsura noastră, cumpătarea, cu moderaţia noastră, cu justa măsură, cuviinţa, am avut o dreaptă judecată a vieţii. Şi asta o dădea credinţa. Îmi povestea unul dintre duhovnicii mei, acum vreo 60 de ani, că, în satul lui, dacă un consătean comitea un delict oarecare, Părintele, în duminica următoare, îl spunea, ca să zic aşa, satului. Şi acela aşa de ruşinat era, că, un timp, nici nu mai mergea cu capul sus, ci îl pleca de ruşine. Adică, exista o solidariate a colectivităţii în această privinţă, a păstrării cuviinţei, a bunei cuviinţe, a unei morale, care era foarte constitutivă, congeneră fiinţei noastre.»
(A consemnat Gheorghe SIMON)
