0:00

INEDIT Avion la Ziua comunei Răuceşti!, ZCH NEWS - sursa ta de informațiiDuminică, 4 septembrie, comuna Răucești îmbracă straie de sărbătoare, pentru cea de-a XIII-a ediție a Zilelor comunei, manifestare intitulată „Tradițiile-Ferestre spre suflet”. La ora 13:00 va avea loc deschiderea oficială a manifestării, cu un Te Deum, urmat de cuvântul primarului și al invitaților. Manifestarea va continua cu decernarea de diplome, sărbătorirea cuplurilor care împlinesc 50 de ani de la căsătorie („Nunta de aur”), iar Fanfara din Răucești și artiștii locali în devenire de la Ansamblul folcloric de cântece și dansuri populare „Oglinduța” vor anima atmosfera. Printre artiștii invitaţi să concerteze amintim: Oana Crețu, Ansamblul „Floricică de la Munte”, Haiducii, Sânziana Oșlobanu, Valentina Tipa, Lorenna, Formația „Tineret”, Elisa Hechelciuc, Alexandru Recolciuc. Spre seară renumita cântăreață de muzică pop Anda Adam va oferi un concert incendiar. Seara se va încheia cu un foc de artificii.

INEDIT Avion la Ziua comunei Răuceşti!, ZCH NEWS - sursa ta de informațiiPrimarul Dumitru Bălăjel anunță și o supriză: un avion va survola comuna la o oră de la deschiderea oficială, iar din acesta vor fi împrăștiate flyere  cu mesaje dedicate locuitorilor.

Avem bucuria să invităm pe toți locuitorii comunei Răucești și nu numai la această manifestare care le este dedicată, în totalitate. Încercăm să fim pe placul tuturor, să aducem un dram de bucurie în sufletele oamenilor din această comună. Îi aștept pe toți să fim împreună și să ne bucurăm de cântecele de voie bună și de atmosferă. Vreau să mulțumesc echipei din primărie care s-a ocupat de organizare, cetățenilor comunei că au fost alături de mine, în tot acest timp. Așteptăm și oaspeți de seamă să ne fie alături în această zi de sărbătoare pentru comuna noastră”, a declarat primarul Dumitru Bălăjel. (C.T. STURZU)

Articolul precedentConsiliul local, Facebook, rromii și musulmanii la Târgu Neamț
Articolul următorNEAMŢ: Prins cu 126 km/h în localitate și fără permis
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.