0:00

Începe Olimpiada Națională de Tehnologia Informației!, ZCH NEWS - sursa ta de informațiiCinci elevi nemțeni participă începând de astăzi, 18 mai, la Ploiești, la faza națională a Olimpiadei de Tehnologia Informației, la care iau parte peste 100 de elevi din întreaga țară. Județul Neamț e reprezentat de Sergiu Antici (clasa a IX-a, Colegiul Național ”Roman Vodă” Roman, profesor Magda Ghercă), Robert Florin Apăvăloaiei (clasa a X-a, Liceul ”Mihail Sadoveanu” Borca, profesor Liliana Chirilă), Ana Vasiliu (clasa a XI-a, Colegiul Național ”Ștefan cel Mare” Tg. Neamț, profesor Ioan Crăcană), Ștefan Cătălin Vraciu (clasa a XII-a, Colegiul Național de Informatică Piatra Neamț, profesor Dumitru Ene) și Șerban Florin Alistar (clasa a XII-a, Colegiul Național de Informatică Piatra Neamț, profesor Florentina Ungureanu), toți câștigători ai fazei județene.

Liceenii informaticieni se vor întrece la două secțiuni: TIC (tehnologia informației și a comunicațiilor), respectiv C sharp. Deschiderea festivă a evenimentului va avea loc loc la Sala Europa a Palatului Administrativ, festivitatea de premiere fiind programată duminică, 21 mai.

În aceeași perioadă, un echipaj format din 6 elevi (4 titulari+2 rezerve) de la Colegiul Național de Informatică Piatra Neamț va participa la Bologna, în Italia, la Olimpiada Internațională de Informatică pe echipe. Din România, vor mai fi prezente două echipaje din Capitală.(Ana MOISE)

 

Articolul precedentMinistrul Sănătății și cel al Dialogului Social, în vizită la Roman
Articolul următorIncredibil: Mașini vandalizate cu toporul la Piatra Neamț! Galerie foto
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.