Un apartament dintr-un bloc de pe strada Grigore Ureche din Piatra-Neamț a trecut prin foc și prin apă, simultan, sâmbătă (2 decembrie) seara, după ce o priză defectă a provocat un scurtcircuit. S-au aprins un frigider, un televizor, o canapea și niște haine, însă pe casa scării s-a degajat foarte mult fum, așa că locatarii au ieșit în stradă.

”La locul indicat de apelant s-au deplasat două echipaje de pompieri militari cu două autospeciale de stingere şi un echipaj de paramedici cu o ambulanţă SMURD (EPA) din cadrul Detașamentului de pompieri Piatra Neamţ”, a declarat slt. Adrian Rotaru, purtătorul de cuvânt al ISU Neamț.

”Până la sosirea forţelor de intervenţie, din imobil, s-au autoevacuat aproximativ 20 persoane, trei dintre acestea suferind atacuri de panică, fiind asistate medical de echipajul de paramedici SMURD, iar o persoană a suferit o intoxicaţie cu fum, fiind transportată la Unitatea de Primiri Urgenţe din cadrul Spitalului de Urgenţă Judeţean din Piatra Neamţ de către echipajul SMURD. Din cauza incendiului o conductă de apă s-a spart inundând apartamentul afectat de flăcări şi alte trei apartamente”.

Câteva ore mai târziu, un alt incendiu, provocat tot de un scurtcircuit, a afectat o anexă gospodărească din Tîrgu Neamț. Au ars acoperişul construcţiei, cu o suprafaţă de 80 mp, din lemn cu învelitoare din azbociment, aparatură electrocasnică aflată în interior, scule gospodăreşti, articole vestimentare şi alte bunuri. Incendiul a fost lichidat după 3 ore. (C.M.)

pietricica turism

Lasă un răspuns