0:00

ACTUALIZARE: În timpul deplasării spre locul intervenției de la Hoiseşti (Mărgineni), militarii au observat că iese fum din podul unei case situate la un kilometru de gospodăria unde izbucnise incendiul pentru care fuseseră chemați. Prima autospecială și-a continuat drumul, iar a doua s-a oprit la casa care fumega.

„Datorită intervenției prompte incendiul a fost stins înainte de a produce pagube mari”, a declarat slt. Adrian Rotaru, purtătorul de cuvânt al ISU Neamț. „Au ars 2 mp astereală și 2 metri liniari de bârnă de lemn”.

ACTUALIZARE Incendiu provocat de copii * Casă salvată de pompieri cu ochi buni, ZCH NEWS - sursa ta de informațiiProprietarul casei, un bătrânel exasperat de faptul că avea purici în pod, s-a hotărât să scape de ei și a încercat să-i extermine folosind o lampă cu gaz. A coborât fără să-și dea seama că s-a aprins o bârnă și, dacă n-ar fi văzut pompieri (Cătălin Buțurcă aflat în echipaj a dat alarma), ar fi avut șanse mari să rămână pe drumuri.

La celălalt incendiu a fost vorba despre jocul copiilor cu focul. A ars un grajd, cu suprafața de 20 mp, iar focul a fost lichidat înainte de a se extinde la lemnele de foc și la furajele depozitate în apropiere. Mama copiilor nu era acasă și când s-a întors și a văzut că arde grajdul, i s-a făcut rău și a avut nevoie de îngrijiri medicale din partea paramedicilor. (C.M.)

*********

ŞTIRE INIŢIALĂ: În această dimineață, la Hoisești, doi copii rămași singuri acasă au reușit să dea foc unei anexe din gospodărie. În jurul orei 9:30 un vecin a văzut flăcările și a sunat la 112. Pompierii s-au deplasat cu o autospecială la Mărgineni, unde i-au găsit nevătămați pe cei doi copii, unul în vârstă de 6 ani și celălalt de doi ani, și au stins incendiul. A fost anunțată și poliția din localitate.

„În cursul deplasării, pompierii au mai observat un incendiu, în podul unei case. La locul evenimentului a ajuns și primarul comunei Mărgineni, împreună cu echipajul SVSU din localitate, incendiul a fost stins, fără pagube mari, pentru că a fost observat la timp”, a declarat slt. Adrian Rotaru, purtătorul de cuvânt al ISU Neamț.

ACTUALIZARE Incendiu provocat de copii * Casă salvată de pompieri cu ochi buni, ZCH NEWS - sursa ta de informațiiTot în această dimineață, la ora 4:35 un localnic din Petricani a chemat pompierii să stingă incendiul dintr-o gospodărie. Flăcările au distrus câțiva metri de gard și 0,5 metri cubi de cherestea, dar poliția face anchetă, după ce militarii au stabilit că focul a fost pus intenționat.

Joi (24 mai) seara, în curtea unui localnic din Hanu Ancuței o rulotă s-a făcut scrum din cauza unui scurtcircuit. Pompierii de la Roman au stins incendiul, ajutați de un echipaj de la SVSU Războieni. (C.I.)

Articolul precedentProgramul de vară la Cetatea Neamţ şi Muzeul Ion Creangă
Articolul următorȘeful Consiliului Județean Neamț rămâne sub control judiciar
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.