O autoutilitară Ford Transit a fost incendiată, în noaptea de 7 spre 8 octombrie, în Negrești. Autovehiculul era parcat în stradă și cineva i-a dat foc. Pompierii au fost anunțați, cu 16 minute înainte de ora 2, s-au dus la locul intervenției, însă n-au mai avut ce salva. Mașina a ars în totalitate și urmează ca polițiștii să stabilească cine a incendiat-o. Pagubele au fost estimate la 7.000 de lei.

Cu o noapte înainte, un autoturism de teren Toyota și o autoutilitară Mercedes au ars, la Cordun. Incendiul a fost anunţat tot cu câteva minute înainte de ora 2. Maşina de teren, fabricată în anul 2000, a ars în proporţie de 80% iar cealaltă – aflată în curs de dezmembrare, fără motor, a ars doar în partea din faţă. Având în vedere starea și vechimea mașinilor, pagubele sunt pe la 1.000 de euro. Proprietarul celor două autovehicule se ocupă cu aducearea de mașini în țară și a fost amenințat de un client nemulțumit, care i-a promis că se va răzbuna. Urmează să se stabilească dacă acel client este autorul incendierilor sau altcineva. (C.M.)

pietricica turism

Lasă un răspuns