0:00

IAŞI: Cătălin Ivan vrea şefia PSD, ZCH NEWS - sursa ta de informațiiEuroparlamentarul ieşean Cătă­lin Ivan şi-a reiterat sâmbătă intenţia de a candida la şefia PSD. Ivan a de­clarat că este „mai hotărât ca oricând“ să facă un astfel de pas, în contextul în care social-democraţii au amânat organizarea congresului. Iniţial, PSD ar fi urmat să-şi aleagă o nouă conducere în luna martie. Recent, Victor Ponta şi Liviu Drag­nea au anunţat că peste două luni va avea loc o şedinţă a unui for inferior de conducere al partidului. „În primul rând, este imposibil de evitat congresul. Faptul că va fi Con­siliu Naţional în martie, din punctul meu de vedere, este târziu, dar e bine şi atunci că va avea loc. Dar consiliul va stabili data congresului, pentru că, aşa cum au spus cei doi lideri, avem acum la condu­cerea PSD un interimat, care asi­gură buna funcţionare a partidului până la congres“, a spus Ivan, fost membru al PSD Iaşi, el aflându-se în prezent la conducerea organi­zaţiei PSD Sector 1 din Bucureşti. Întrebat dacă îşi menţine intenţia de a pro­pune în PSD un proiect pentru conducerea partidului, eurodeputatul a precizat că este „mai hotărât ca oricând“. „Eu cred că sunt oameni responsabili şi înţeleg foarte clar că nu se poate fără congres şi că toate deciziile importante de modificare a Statutului şi de schimbare a re­gulilor interne de funcţionare se fac prin votul celor delegaţi la congres. Nicio altă schimbare nu poate fi făcută informal“, a subliniat Ivan.

Nichita: „Ivan nu candidează la şefia PSD“

Eurodeputatul s-a remarcat în ultimele luni prin desele intervenţii împotriva unor lideri ai partidului, pe „lista neagră“ fiind inclusiv Liviu Dragnea. La sfârşitul anului trecut, în Biroul Permanent Naţio­nal al PSD ar fi urmat să se discute sancţionarea lui, cel puţin aşa anunţase public Dragnea, dar acest lucru nu s-a mai întâmplat. Ivan este un apropiat al preşedintelui Victor Ponta, încă de pe vremea când cei doi activau în organizaţia de tineret a partidului. IAŞI: Cătălin Ivan vrea şefia PSD, ZCH NEWS - sursa ta de informațiiTransferul lui Ivan la Bucureşti a venit şi în urma unor conflicte tacite cu liderul PSD Iaşi, Gheorghe Nichita, cel care, în urmă cu mai mulţi ani, l-a lansat în „poli­tica mare“, la Bucureşti. Şeful social-democraţilor ieşeni a fost întrebat despre candidatura lui Ivan la şefia PSD în urmă cu câteva zile, dar acesta asigura că eurodeputatul nu are în plan o astfel de intenţie. „Am discutat personal cu el, am stat ieri (marţi, n.r.) aproape o oră în aeroport, şi nu mi-a spus în ni­cio secundă că vrea să candideze la preşedinţia PSD. Are nemulţu­mi­rile lui, are planurile lui de carieră, îl privesc pe el“, a comentat Ni­chita.

Articolul precedentMOLDOVA: Weekend la teatru
Articolul următorIAŞI: Ţigări de 100.000 de euro descoperite în tren
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.