Marele actor de comedie, Hristu Nicolaide, a debutat pe scenă la Roman, în celebra piesă “Take, Ianke şi Cadâr”, în care l-a întruchipat pe Ianke. El a avut această şansă datorită artistului poporului, Gheorghe Timică, “care, se ştie, era de o rară exigență pentru orice amănunt în interpretare”. Aurel Baranga, redactorul şef al revistei de satiră şi umor “Urzica”, a fost dramaturgul său preferat. (A. MOISE)
“Amabil, exuberant şi plin de vervă ca întotdeauna, H. Nicolaide, unul dintre «părinții» spectacolului de revistă «Ca la Tănase», cu care Teatrul satiric-muzical «Constantin Tănase» a întreprins un turneu şi în județul nostru, a acceptat cu plăcere să fie… confidentul cititorilor noştri.
– Ne-am amuzat, ne amuzăm, v-am aplaudat, vă aplaudăm când apăreți pe scenă…
– M-am bucurat, ne bucurăm…
– Vă amintiți când ați început să cochetați cu Thalia?
– Contactul cu teatrul? E greu de precizat. Cele mai vechi amintiri le am mereu… noi în minte. Am însoțit, în turnee, o trupă de mari oameni de teatru prin anii 33-34: Maria Ventura, Victor Ion Popa… Cu Victor Ion Popa am… intrat în scenă. Adică, primul meu rol… l-am interpretat într-o piesă de-a lui.
– Sunt gata să notez!
– Făceam parte din corpul de ansamblu. Cu marele Timică, cu Maria Mohor, cu Jules Cazaban mă aflam în turneu cu piesa «Take, Ianke şi Cadâr». Jules Cazaban interpreta rolul lui Ianke. La Bacău, actorul s-a îmbolnăvit. Timică era disperat. Ştia că eu cunoşteam la perfecție rolul şi… am trecut la «examen». Dăscălit de Timică, care, se ştie, era de o rară exigență pentru orice amănunt în interpretare, n-aveam motive de teamă. Totuşi… emoțiile m-au copleşit. Mândrie plus emoție. Să joci pe scenă cu Timică, cu marele Timică!?! Admirația pentru el îmi dădea o mare nelinişte, gândidu-mă că va trebui să-i răspund eu la replici. Timică, înaintea spectacolului de la Roman:
«– Ai emoții, puştiule?
– Am, maestre!»
După spectacol:
«– Aşa e meseria noastră, cu emoții. Eu am emoții seară de seară. La acest spectacol, însă, am avut emoții mai… mari.
– Cum, şi dumneavoastră?
– Au fost şi pentru tine, puştiule! Dar… a fost bine!»
…Aşa că, eu am debutat pe scenă, cu primul rol, la Roman.
– Până să ajungeți la reputația de care vă bucurați astăzi în țară…
– Lasă introducerile!…
– … şi peste hotare… turneul în URSS, din septembrie anul trecut, răsplătit cu aplauze…
– Ne-om strădui ca şi la viitoarele spectacole să depăşim planul la… aplauze.
– Totuşi, un scurt bilanț al activității dumneavoastră…
– Peste 100 de spectacole de revistă, am scris mai multe comedii…
– «Băieții veseli».
– S-a jucat la 13 teatre. Apoi, libretul operetei «N-a fost nuntă mai frumoasă» pe muzica lui Nicolae Kirculescu, două filme împreună cu Cezar Grigoriu.
– Colaboratori?
– Vechiul şi talentatul meu prieten Jack Fulga, cu care am scris şi revista «Ca la Tănase», Nicuşor Constantinescu. Dintre compozitori, Ion Vasilescu, Nicolae Kirculescu. Apoi, mai am un vechi şi credincios amic: un stilou Mont-Blanc, care nu-i deloc gelos pe mine.
– Dramaturgul contemporan preferat?
– Baranga e… inima mea.
– Am văzut că un «moment» din revista «Ca la Tănase» se referă la mantia sub care se acoperă unii neinteligibili «creatori»: experimentul.
– Îmi amintesc de un vechi dicton grecesc: «Dărâmați statuile, dar păstrați soclul». Unii pretinşi «experimentatori» ar vrea să se creadă că sunt buricul pământului, că de la ei începe arta. Sunt adeptul experimentului, cum i se zice, atât timp cât nu este bazat pe ambiții personale, cât vine ca un factor activ de sprijinire a noului. La urma urmei, să fie… conținut bogat de idei valorificate artistic.
– Ceva despre spectatorii de azi din oraşul în care ați debutat, ceva pentru spectatorii nemțeni.
– Mă simt întotdeauna bine în mijlocul acestui public receptiv şi entuziast. Le mulțumesc şi le urez numai voie bună!”. (I. Boghian, Ceahlăul, miercuri, 16 aprilie 1969)
