0:00

„Când ești sărac, îți prelungești agonia. Numai noi știm cum rezistăm și existăm”, a descris succint starea de fapt, profesorul Dan Valentin, antrenorul echipei feminine de handbal HCF Piatra Neamț (locul VII, 25 puncte). După o pauză de două săptămâni, elevele sale revin pe semicerc. Ele înfruntă gruparea Știința București (locul VI, 33 puncte), sâmbătă, 25 martie, de la ora 11:00, în Sala Polivalentă de pe Calea Romanului.

HCF Piatra Neamţ invită pietrenii sâmbătă la meci la Sala Polivalentă, ZCH NEWS - sursa ta de informațiiMeciul ar fi trebuit să aibă loc duminică însă la cererea echipei din Capitală, care are programată o manifestare la Facultate, s-a hotărât disputarea acestei partide cu o zi mai devreme. „Avem în continuare jucătoare care încă nu și-au revenit pe deplin după accidentările suferite. Simona Miron are în jur de două săptămâni de când a intrat în pregătirea normală, Anca Oancea încă nu și-a făcut stagiul de recuperarea totală, mai are încă o lună, iar Oana Rotaru Teleucă joacă la o capacitate mai redusă din cauza problemelor ei mai vechi de sănătate„, a mai precizat antrenorul emerit Dan Valentin.

HCF Piatra Neamţ invită pietrenii sâmbătă la meci la Sala Polivalentă, ZCH NEWS - sursa ta de informațiiÎn tur, pietrencele s-au întors victorioase de la Știința București, scor 26-23 (14-11) și își doresc să câștige și mâine. „Este o echipă cu potențial studențesc, o echipă cu posibilitate mai mare de selecție. Antrenor este fostul portar de la Dinamo, Sorin Bârza. Noi o să încercăm să jucăm ce știm mai bine și, după cum s-a mai întâmplat, am reușit să surprindem echipe mult mai bune decât a noastră”, a conchis tehnicianul pietrean. (Ana MOISE; FOTO: Gelu CRĂCANĂ)

Articolul precedentSâmbătă, „Marş pentru viaţă” la Piatra Neamţ! Traseul!
Articolul următorUn reputat profesor omagiat cu sprijinul Primăriei Roman
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.