0:00

Gheorghe Ștefan vrea să vorbească și la Tribunalul Neamț, ZCH NEWS - sursa ta de informațiiDupă ce-a făcut declarații complete în fața procurorilor DNA Ploiești, cărora le-a spus că știe despre șpaga primită de Vasile Blaga, iar o parte din mita de 700.000 de euro i-a dus-o chiar el personal, Gheorghe Ștefan vrea să vorbească și la Piatra-Neamț. Astăzi, 7 decembrie, el a avut termen în dosarul în care este acuzat că s-a folosit de funcțiile pe care le-a deținut pentru a dirija bani către firmele sale. Ieri, Tribunalul Neamț a primit un fax de la locul de detenție, prin care era anunțat că Gheorghe Ștefan a cerut judecată în lipsă. Astăzi, însă, avocatul său a anunțat instanța că Gheorghe Ștefan s-a răzgândit și cere să fie audiat, pentru a face declarații complete. Judecătorul a stabilit termen pentru data de 11 ianuarie 2017, după sărbătorile de iarnă.

În momentul de față, Pinalti se află în executarea unei pedepse de 6 ani de închisoare în dosarul Microsoft. În dosarul de pe rolul Tribunalului Neamț, în care au fost audiați până acum zeci de martori, fostul primar este acuzat de producerea unui prejudiciu de un milion de euro. Ștefan mai este implicat, însă, și în dosarul Poșta, care se află pe rolul Tribunalului București, unde se judecă și un alt dosar, în care este judecat alături de Viorel Hrebenciuc, tot pentru fapte de corupție.

Revenind la dosarul spălării de bani, este foarte posibil ca, în prima parte a anului viitor, instanța să dea un prim verdict. Însă sentința definitivă va fi dată de Curtea de Apel Bacău. (C.M.)

Articolul precedentPrimul candidat pentru funcția de adjunct al Poliției Roman
Articolul următorTânăr răpit din propria-i casă, ţinut „prizonier” 6 zile
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.