0:00

Duminică, 30 iulie, sute de credincioși au participat la slujba de resfințire a bisericii de la Schitul „Vovidenia” din comuna Vânători-Neamț. Slujba religioasă a fost oficiată de un sobor de ierarhi, preoți și diaconi, condus de ÎPS Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, alături de gazda evenimentului, arhimandrit Mihail Daniliuc.

„În acest prea frumos și liniștit loc de reculegere, de-a lungul anilor s-au petrecut lucruri frumoase. Părintele egumen Mihail, cel care s-a ostenit pentru toată această lucrare de readucere a schitului Vovidenia în stare de frumusețe, așa cum se află astăzi, va da citire Hrisovului de Sfințire, spre aducere aminte generațiilor care vor veni, despre cele petrecute în anii precedenți”, a spus ÎPS Teofan. (C.T. STURZU)

Articolul precedentFOTO Luptătorul Mihai Mihuț a spus adio burlăciei!
Articolul următorScandal cu furci și cuțite la Hlăpești, 5 victime
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.