0:00

Energia Pângăraţi a disputat duminică, 26 august, împotriva Victoriei Horia, cel mai probabil ultimul meci amical înaintea debutului noului sezon competiţional. Victoria a revenit oaspeţilor, care au fost nevoiţi să joacă într-un echipament inedit, oferit de gazde, cu scorul de 4-3 (0-0).

Prima repriză a fost relativ echilibrată, cu puţine ocazii de poartă, scorul la pauză fiind astfel 0-0. Imediat după reluare, Energia Pângăraţi a realizat un „forcing” ofensiv, care a dus scorul la un neaşteptat 3-0. Ulterior, gazdele au avut un jucător eliminat, iar Apreutesei a fost nevoit să părăsească terenul, deoarece se resimţea după mai bine de o oră de joc, în care a dat totul pe teren pe o căldură infernală.

De evoluţia în 8 jucători de câmp a gazdelor au profitat cei ai echipei din Horia, care au reuşit să întoarcă rezultatul aproape neverosimil, dată fiind căldura de care pomeneam. Victoria Horia se anunţă astfel o nucă tare şi în noul sezon, chiar în absenţa antrenorului-jucător Bogdan Găucan, care nu a evoluat în meciul de astăzi. (M. CONSTANTINESCU)

Articolul precedentDoi răniți într-un accident produs la ieșirea din Tazlău
Articolul următorMașină confiscată și amenzi de 15.000 lei pentru cherestea fără acte
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.