0:00

Continuând o tradiție care numără ani buni deja, primăria municipiului Roman a recompensat, și în acest an, elevii care au fost premiați la olimpiadele școlare fazele județene și naționale și la alte concursuri naționale. Au fost, de asemenea, premiate și cadrele didactice care au îndrumat elevii „olimpici”, în toate fazele olimpiadelor școlare din acest an. Elevii și îndrumătorii lor au primit diplome de excelență care le subliniază meritele. Au primit diplome și felicitări de la primarul Romanului, Lucian Micu, 268 de elevi și 154 de cadre didactice de la toate unitățile de învățământ din Roman.

„Premiile pe care le primiţi astăzi reprezintă o recompensă a eforturilor voastre de a dovedi părinţilor, profesorilor şi colegilor, dar mai ales vouă înşivă, că sunteţi cei mai buni dintre cei buni, că reprezentaţi elita învăţământului romașcan, a spus primarul Lucian Micu în deschiderea festivității. Vă doresc să aveţi energia şi îndrăzneala de a fi mereu primii în ceea ce întreprindeţi şi de a vă asuma responsabilitatea viitorului vostru şi al planetei Pământ.” ( D.A.)

Articolul precedentPolițist local din Piatra Neamț cu noroc la bani
Articolul următorMinistrul Sănătății și cel al Dialogului Social, în vizită la Roman
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.