0:00

Futsal Ceahlăul Piatra Neamț (locul III-lea, 27 de puncte) înfruntă sâmbătă, 18 martie, în deplasare, lidera Ligii a II-a, Imperial Wet Miercurea Ciuc (30 de puncte). Partida începe la ora 16:00 și contează pentru etapa a patra a returului și ar fi trebuit să se desfășoare în urmă cu o săptămână, dar a fost amânată, la cererea harghitenilor, care au participat la un turneu la Tușnad. În tur, pietrenii au furnizat un scor surpriză: 4-3.

Futsal Ceahlăul joacă la lidera Imperial Wet Miercurea Ciuc, ZCH NEWS - sursa ta de informațiiImperial Wet Miercurea Ciuc este o echipă foarte bună. Din punctul meu de vedere este echipa cea mai bună a seriei. O să-și dorească revanșa, pentru că în tur am câștigat la limită. Ne dorim să învingem, dar nu știu dacă vom putea. Nu cred că va face Mocanu deplasarea la Miercurea Ciuc, unul din marcatorii noștri de top. Va fi absent și portarul Postolache. El este accidentat de mai mult timp și în retur nu a mai evoluat deloc pentru noi. Are o accidentare la umăr. În meciul cu Miercurea Ciuc din tur a avut o evoluție extraordinară”, a declarat Cristi Vornicu, managerul Futsal Ceahlăul.

Căpitanul Claudiu Șerban s-a retras din activitatea competițională, lideri fiind în funcție de meci ori Grigoriță, ori Dumea. După partida de la Miercurea Ciuc, Futsal Ceahlăul are meci pe teren propriu, cu Colțea 1920 Brașov (locul II, 30 puncte), sâmbătă, 25 martie, de la ora 14:00. (Ana MOISE)

Articolul precedentPROGRAM Pregătiri pentru Ziua Poliţiei Române
Articolul următorUnic și VCM-LPS, start în play-out
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.