Energia Pângăraţi, formaţie proaspăt înscrisă în Liga a IV-a, merge ceas în amicale. După 5-2 (2-1) cu Vulturul Costişa, în urmă cu o săptămână, echipa din Pângăraţi a învins duminică, 19 august, şi pe Arsenal Văleni (Liga a V-a), cu scorul de 7-2 (4-1).

Următorul amical al Energiei Pângăraţi ar putea fi programat duminică, 26 august, adversarul dorit fiind Victoria Horia, echipă clasată pe locul trei în Liga a IV-a în sezonul trecut. Şi Arsenal Văleni îşi propune un nou amical, tot duminica viitoare, adversar urmând a fi noua echipă înfiinţată în comuna Girov. (M. CONSTANTINESCU)