0:00

La sfârșitul săptămânii trecute, polițiștii de frontieră de la Sculeni (Iași) şi de la punctul Iaşi-feroviar au descoperit și confiscat peste 15.000 de țigarete, ascunse în bordul și rezervorul unor autoturisme, precum și într-o geantă de voiaj și o mașină de gătit, aflate în vagonul restaurant al unui tren accelerat, potrivit unui comunicat de presă al Poliţiei de Frontieră (ITPF) Iaşi.

La Sculeni, „s-au prezentat pentru efectuarea formalităților de control, pe sensul de intrare în țară Elena C., conducând un autoturism marca Fiat Punto, înmatriculat în România și Victor C., conducând un autoturism marca Volkswagen Passat, înmatriculat în Bulgaria, ambii în vârstă de 25 de ani, cu cetățenie română și Republica Moldova. În baza unor informații deținute polițiștii de frontieră au solicitat inspectorilor vamali efectuarea unor controale amănunțite asupra mijloacelor de transport. În urma acestora, echipele comune de control au descoperit în rezervorul autoturismului Fiat Punto și într-un loc special amenajat în bordul autoturismului Volkswagen Passat 12.900 țigarete diferite mărci, cu timbru de acciză Republica Moldova”, a declarat comisar Mihaela Denis Lazăr, purtător de cuvânt al ITPF Iaşi.

Vineri, 13 mai, la ora 21:00, în Punctul de Trecere a Frontierei Iași-feroviar „s-a prezentat pentru efectuarea formalităților necesare trecerii frontierei, pe sensul de intrare în țară, Simion P., cu cetățenie română și Republica Moldova, în vârstă de 45 de ani, însoțitorul vagonului restaurant din trenul accelerat 401 care circula pe relația Chișinău-București. În urma controlului efectuat asupra vagonului restaurant, echipa comună de control, formată din polițiști de frontieră și lucrători vamali, a descoperit într-o mașină de gătit și într-o geantă de voiaj aparținând bărbatului, 2.200 de țigarete, cu timbru de acciză Republica Moldova”, a mai precizat comisar Mihaela Denis Lazăr, purtător de cuvânt al ITPF Iaşi.

În toate cazurile, conform prevederilor legale, a fost luată măsura ridicării în vederea confiscării a țigaretelor, în valoare totală de 5.381 de lei, respectiv a autoturismului marca Fiat Punto, în valoare de 6.750 de lei, iar persoanele au fost sancționate contravențional cu amenzi în valoare totală de 15.000 lei. (ZCH NEWS; FOTO: ITPF Iaşi)

Articolul precedentCrește numărul copiilor cu CES integrați în învățământul de masă
Articolul următorDSV ne liniștește: ”În Neamț nu avem carne cu salmonella, din Polonia!”
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.