0:00

FOTO(ETNO)GRAFIA, ediţia a III-a CONDIŢII DE PARTICIPARE, ZCH NEWS - sursa ta de informațiiCentrul pentru Cultură şi Arte „Carmen Saeculare” Neamţ organizează cea de-a treia ediţie a Concursului judeţean de fotografie FOTO(ETNO)GRAFIA, aflăm de pe pagina oficială a Centrului, www.culturaneamt.ro.

Competiţia se adresează fotografilor amatori sau profesionişti, deţinătorilor de material fotografic în domeniul etnografiei din judeţul Neamţ şi îşi propune atât scoaterea la lumină a documentelor vizuale păstrate în colecţii particulare, cât şi stimularea fotografierii satului viu, contemporan, surprins în elementele care îl definesc.

Concursul se desfăşoară pe următoarele secţiuni:

  1. Satul de altădată”, consacrată arhitecturii tradiţionale (locuinţe, lăcaşuri de cult, şcoli etc., inclusiv elemente de detaliu ale arhitecturii tradiţionale);
  2. Tradiţii” (obiceiuri, costum popular, meşteşuguri, ocupaţii, industrie sătească, mijloace de transport tradiţionale, aspecte reprezentative din existenţa comunităţilor rurale, inclusiv cea a minorităţilor).
  3. Fotografii de arhivă, materiale document păstrate în colecţii particulare, care să oglindească oricare dintre elementele prezente la secţiunile anterioare.

În cadrul concursului se vor acorda premii, acestea urmând a fi comunicate ulterior.

Toţi concurenţii vor primi o Diplomă de participare din partea organizatorilor.

Condiţii de participare

În calitate de organizator, Centrul pentru Cultură şi Arte „Carmen Saeculare” Neamţ consideră că trimiterea unei fotografii şi completarea formularului de participare reprezintă acceptarea Regulamentului concursului.

În concurs sunt acceptate fotografii alb/negru şi color, fotografii de autor/fotografii din colecţii particulare, care se încadrează în cele trei tematici propuse. Fotografiile nu trebuie să fi apărut anterior în publicaţii tipărite sau online şi să nu fi fost vândute unei agenţii foto. Toate imaginile trebuie să respecte legea dreptului de autor, iar participantul să fie proprietarul tuturor drepturilor asupra fotografiilor înscrise în concurs, asumându-şi responsabilităţile ce decurg din încălcarea acestor obligaţii.

De asemenea, concurentul va cere acordul expres cu privire la participarea în competiţie al persoanelor care apar în fotografia trimisă.

Fiecare autor, instituţie sau colecţionar poate trimite maxim cinci fotografii pentru fiecare dintre cele trei secţiuni.

Fotografiile vor fi trimise atât în versiune printată, cât şi în format digital (jpeg, minim 200 dpi, maxim 300 dpi, 3000 x 2000 pixeli). Dimensiunile fotografiilor printate se vor încadra între minim 20/30 cm şi maxim 30/45 cm.

Nu vor fi acceptate intervenţii/prelucrări fotografice întrucât acestea pot afecta valoarea de document a materialului. De asemenea, nu vor fi acceptate fotografii făcute în muzee, expoziţii sau colecţii publice.

Selecţia lucrărilor, precum şi atribuirea premiilor va fi făcută de către un juriu alcătuit din specialişti în domeniu. Deciziile juriului sunt irevocabile şi nu trebuie justificate.

Fotografiile originale vor fi înapoiate deţinătorilor lor.

În calitate de organizator, Centrul pentru Cultură şi Arte „Carmen Saeculare” Neamţ îşi rezervă dreptul de a utiliza gratuit imaginile din concurs în scopul promovării zonei etnofolclorice pe care acestea o reprezintă, în cadrul manifestărilor culturale organizate de instituţie.

Organizatorul nu îşi asumă răspunderea pentru nici o fotografie din concurs însuşită în mod ilegal de către participanţi.

În situaţia în care participantul este minor, răspunderea pentru fotografiile trimise, precum şi consecinţele participării la acest concurs revin părintelui sau ocrotitorului legal, conform legislaţiei în vigoare.

Organizatorul poate refuza participarea în concurs a unei fotografii dacă aceasta nu se încadrează în termenii Regulamentului, fără a fi obligat să-şi justifice decizia.

Organizatorul îşi rezervă dreptul de a modifica sau completa prezentul Regulament până la data de 15 octombrie 2015, orice modificare sau completare urmând a fi comunicate prin publicarea pe paginile oficiale ale Centrului pentru Cultură şi Arte „Carmen Saeculare” Neamţ, www.culturaneamt.ro şi Facebook/CulturaNeamt.

Participanţii pot depune sau trimite lucrările prin poştă la adresa: Centrul pentru Cultură şi Arte „Carmen Saeculare” Neamţ, str. Ştefan cel Mare, nr. 3A, Piatra-Neamţ, 610101.

Plicurile vor purta menţiunea pentru Concursul Foto(Etno)Grafia.

Fiecare lucrare va fi însoţită de un CV al participantului şi Formularul de participare ataşat, completate în întregime.

Data limită până la care se vor primi lucrările, decernarea premiilor, locaţia şi ora exactă a acestora vor fi anunţate până la data de 15 octombrie 2015. (FOTO: www.culturaneamt.ro)

Articolul precedentEra să rămână fără degete, din cauza drujbei!
Articolul următorANM: Vremea în următoarele 3 luni TABEL CU TEMPERATURI ŞI PRECIPITAŢII
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.