Peste 130 de poliţişti din judeţul Bacău au efectuat, marţi, 11 aprilie, 33 de percheziții la locuințele unor persoane suspectate de “braconaj piscicol şi deţinere de unelte de pescuit interzise”. Perchezițiile s-au desfășurat în municipiul Bacău și în comunele Răcăciuni, Corbasca, Gioseni, Tamași, Gârleni, Itești și Horgești.

ub.ro

“În urma celor 33 de percheziții au fost identificate și ridicate în vederea continuării cercetărilor, 4.650 de metri de plasă de pescuit tip monofilament, 4.200 de metri de plasă tip monofilament dispusă pe 21 de role, 6 bărci, 3 motoare și alte obiecte destinate activităților de pescuit. Au fost puse în executare 28 de mandate de aducere”, precizează IPJ Bacău.

Poliţiştii au acționat şi pe luciul lacurilor de acumulare Berești și Răcăciuni, fiind identificate 9 plase de pescuit tip monofilament, care au fost distruse și 50 de kilograme de pește din speciile caras, plătică și biban, care a fost redat mediului natural. Poliţiştii au dispus reținerea, pentru 24 de ore, a 4 bărbaţi, cu vârste cuprinse între 28 şi 41 ani, toţi din judeţul Bacău, urmând a fi prezentaţi Parchetului Bacău cu propuneri legale. (ZCH NEWS; FOTO: IPJ Bacău)

pietricica turism