Doi stâlpi de lemn din comuna Grumăzești stau să cadă… în mijlocul drumului. Unul dintre aceștia, situat pe o uliță paralelă cu fostul SMA din comună, este așa de înclinat, încât nicio mașină cu gabarit mediu nu poate să treacă pe sub el. Celălalt se află pe șoseaua principală a comunei și, chiar dacă nu este tot atât de înclinat, există riscul să se prăbușească, dacă bate vântul mai tare…

Un cetățean din localitate a apelat la presă, în speranța că se vor lua măsuri înainte ca stâlpii respectivi să producă victime sau pagube.

“Cei doi stâlpi sunt un real pericol, mai ales unul din ei care se află la câțiva metri de pământ. O mașină mai mare nu poate trece pe acea uliță. Există riscul să cadă peste un om sau peste o mașină. Doamne ferește! Am sunat la 112, dar mi-au zis că nu e de competența lor. Și m-am gândit să vă sun pe dv, în speranța că cineva va lua măsuri, înainte să se întâmple vreo nenorocire”, a precizat cetăţeanul.

Contactat telefonic, primarul Constantin Matasă a recunoscut nu știa de această problemă: “Nu știam de acest lucru. Vă mulțumesc că m-ați anunțat. Voi merge personal la fața locului să văd despre ce este vorba. Vom remedia problema cât de repede posibil”. (C.T. STURZU)