0:00

Mulți părinți cu copii așteptau, în această dimineață (9 octombrie), să fie văzuți cei mici de un medic pediatru. Holul mic de la intrarea din spatele Secției pediatrie a Spitalului Județean de Urgență (SJU) Neamț era înțesat de pacienți, majoritatea copii cu febră și început de viroze. Cadrele medicale alergau de colo-colo și până ce medicul consulta un copil, asistenta ieșea și măsura temperatura, pe rând, și unui copilaș de câteva luni ce se lipise de mama care-l ținea în brațe, și fetiței care stătea, moale pe scaun, în timp ce tatăl spunea că din cauza febrei nu a putut merge nici la școală, iar înainte de a intra în cabinet se interesa de pacienții nou sosiți. Vremea rece și capricioasă, reîntoarcerea la grădinițe și școală au dus la creșterea afecțiunilor respiratorii, frecvente în această perioadă a anului, mai ales la cei mici. Pe secție, internările se fac doar pentru cazurile foarte grave, fiindcă altfel deocamdată nu este posibil, din cauza spațiului disponibil redus. Lucrările la corpul C al clădirii unde funcționează pediatria sunt acum axate pe partea de finisaje interioare, mobilierul este depozitat în spațiul rămas și va fi repede pregătit să fie mutat înapoi.

FOTO Două săptămâni până la predarea Pediatriei, ZCH NEWS - sursa ta de informațiiManagerul SJU spune că termenul la care va fi dată în folosință partea renovată din Secția pediatrie este 20 octombrie. „Constructorul are tot ce-i trebuie, mai este de terminat la interior, sperăm ca până la 20 octombrie să se încheie lucrările la Corpul C și apoi să urmeze celelalte corpuri”, precizează dr. Cristina Iacob Atănăsoaie, medicul care spune că din luna iulie, când a fost numită temporar la conducerea spitalului, începe fiecare zi cu pediatria. Finanțarea este asigurată, mai sunt mici detalii tehnice de rezolvat, așa încât, afirmă managerul, nu ar mai exista impedimente pentru amânarea termenului. Mutarea înapoi, în spațiile renovate, este așteptată și de pacienți, și de personalul secției. Predarea primului corp refăcut a fost amânată de mai multe ori, din luna februarie, anul acesta. (C.I.)

Articolul precedentPrimarul Chitic la piață: „Nu-mi doresc să fac niciun fel de deschidere oficială”
Articolul următorVlad Roşu – jandarmul instruit de experţi chinezi
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.