0:00

În după-amiaza zilei de 24 martie, pe la 16.30, pe drumul european E85, aproape de castelul de apă, a avut loc un foarte grav accident de circulație. Au fost implicate două autoturisme care s-au tamponat frontal. Este vorba despre un Volkswagen Passat înmatriculat în județul Vrancea, care circula dinspre castelul de apă spre Roman, și un Fiat Punto, înmatriculat în Italia, care se deplasa spre Iași.

Un bărbat de 60 de ani din judeţul Vrancea, care-şi conducea autoturismul pe ruta Iaşi-Bacău, a pierdut controlul asupra direcţiei, cel mai probabil din cauza oboselii, şi a pătruns pe contrasens. Maşina s-a ciocnit frontal de o alta care rula din sens opus, condusă de o femeie de 42 de ani din Trifeşti.

Impactul a fost violent, ambele autoturisme fiind avariate serios. Cel mai grav a fost rănită femeia de 42 de ani, care avea fracturi la ambele picioare, plus traumatisme şi contuzii. Concubinul ei, care se afla pe scaunul din dreapta faţă – un cetăţean italian, în vârstă de 60 de ani – a fost de asemenea rănit. Şi şoferul care a provocat accidentul a suferit leziuni şi a fost transportat la spitalul din Roman.

Doar conducătorul auto din Vrancea a putut fi testat alcoolscopic, iar rezultatul a fost negativ”, a precizat inspectorul Elena Bulgărea, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Neamţ. ”În cauză se fac cercetări pentru vătămare corporală din culpă”.

Pe E85, s-a circulat cu foarte mare dificultate până la îndepărtarea vehiculelor accidentate de pe carosabil, coada de mașini ajungând, la un moment dat, până în satul Traian, adică aproape 3 kilometri. După intervenția Descarcerării, polițiștii de la Rutieră au reușit ca, în mai puțin de jumătate de oră, să fluidizeze traficul. (D.A., C.M.)

Articolul precedentReţea de contrabandişti pe 3 paliere în Bacău, Neamţ, Iaşi şi Suceava! 9 suspecţi arestaţi!
Articolul următorLocuri de muncă pentru bugetari: Bacău, Botoșani, Iași, Neamț, Suceava, Vaslui – 25.03.2017
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.